Industria auto mai are o speranţă: maşinile electrice

Un model italian, Girasole, este deja utilizat şi până acum au fost vândute în toată lumea peste 2.000 de modele. Maşina are două locuri, merge 100 de km după ce a fot încărcată acasă, în timpul nopţii, la 100 de volţi. Susţinătorii maşinilor electrice spun că sunt curate, silenţioase şi oferă un kilometraj mai bun.

Ceea ce o face însă mai puţin dorită este preţul, din cauza bateriilor care înlocuiesc motoarele maşinilor convenţionale. Modelul Girasole costă 26.000 dolari americani. Marii producători precum Toyota, Nissan şi Mitsubishi Motors dezvoltă deja astfel de modele, iar unele ar urma să fie scoase la vânzare încă din acest an.

Şi constructorii auto americani speră să vândă maşini electrice în anii următori. Noua politică propusă de preşedintele Barack Obama dă speranţe în această privinţă. Obama a cerut producătorilor să facă maşini mai puţin poluante, prin introducerea unor maşini mai mici, a unor modele hibride sau care să consume mai puţin carburant. El a cerut agenţiei de protecţie a mediului să verifice dacă în California şi în alte peste 10 state ar trebui să se impună standarde de emisie a gazelor mai stricte pentru maşini.

Reguli similare şi facilităţi pentru consumatori acordate de guvern sunt planificate şi în Japonia pentru promovarea maşinilor nepoluante.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed