Nicio bancă nu a avertizat asupra riscului privind creditele în valută

După aprecierea francului elveţian, din ianuarie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), instituţie care are atribuţii de a verifica respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor de servicii financiare şi poate aplica sancţiuni dacă se încalcă actele normative în vigoare şi drepturile consumatorilor, a înregistrat 223 de reclamaţii referitoare la creditele acordate de bănci în această monedă.

Reclamaţiile privind posibile abuzuri ale băncilor nu sunt însă o noutate. În anul 2014, ANPC a totalizat 7.658 de reclamaţii privind serviciile bancare. După analizarea lor, s-a stabilit că jumătate erau întemeiate şi dintre acestea aproximativ 60 la sută au fost soluţionate amiabil.

ANPC a încheiat 407 procese verbale de constatare a contravenţiei, cu amenzi în valoare totală de 3.239.000 de lei.

„Din totalul de 407 de procese verbale de constatare a contravenţiei, 100 dintre acestea au fost contestate în instanţă. ANPC, în acţiunile de cercetare a reclamaţiilor, a restituit consumatorilor sume în valoare de 1.250.596,13 lei, 60.238,76 euro şi 23.191,99 franci elveţieni. Nu putem face o delimitare clară, până la situaţia din 2015, referitor la reclamaţiile privind creditele în franci elveţieni, au fost reclamaţii, însă nu într-un număr semnificativ”, precizează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed