Nicuşor Dan, pe şantierul de la pasajul Doamna Ghica: Lucrările au început acum câteva zile/ În această toamnă vom reuşi să avem două benzi pe sens, adică să revenim la ce era înainte de pornirea acestui şantier

„Am venit să văd stadiul lucrărilor la Doamna Ghica. Lucrările au început acum câteva zile. Ştiu că au fost toate aceste luni în care şantierul nu a funcţionat, a fost un coşmar pentru locuitorii care au avut de traversat această zonă”, a declarat, vineri, Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă susţinută pe şantierul de la pasajul Doamna Ghica.

El a acuzat fosta conducere a Primăriei că s-a lansat „în aventura asta” deşi ştia că va urma un blocaj financiar.

„Fosta administraţie ştia din 2019 că o să urmeze un blocaj financiar şi totuşi s-a lansat în aventura asta. La momentul când s-au blocat conturile şi implicit şantierul, lucrările erau la 48% executate şi 37% plătite. Am reuşit să deblocăm conturile, să putem să plătim investiţii, între timp am plătit restul de plată către antreprenor, am semnat în iunie un acord cu Primăria Sectorului 2, prin care noi punem 110 milioane de lei Primăria Capitalei şi Primăria Sector 2 pune 30 de milioane de lei şi în felul ăsta avem perspectiva să terminăm această lucrare”, a susţinut el.

Primarul general a anunţat că, în această toamnă, vor exista două benzi pe sens.

„În această toamnă vom reuşi să avem două benzi pe sens, adică să revenim la ce era înainte de pornirea acestui şantier. Procedura de achiziţie a tablierului metalic a fost declanşată, îl vom avea în primăvara anului viitor şi la sfârşitul anului viitor o să avem întreaga lucrare terminată”, a conchis Nicuşor Dan.

În 17 iunie, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţa xă a fost semnat contractul între PMB şi Primăria Sectorului 2 pentru finalizarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica, iar valoarea totală a investiţiei este de 144 de milioane de lei.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed