Nord Stream: Reticenţa unor ţări ar putea afecta proiectul gazoductului

Opoziţia acestor ţări „constituie un risc pentru proiect”, a declarat Viktor Hristenko, într-un interviu pentru cotidianul Financial Times Deutschland. Refuzul guvernului eston de a autoriza consorţiul germano-rus Nord Stream, care construieşte gazoductul, să efectueze investigaţii în zona sa economică maritimă, constituie, potrivit lui Hristenko, o atingere adusă dreptului internaţional.

„Se pare că poziţia guvernului eston nu este în ordine din punct de vedere juridic”, a declarat el, spunând că este „în contradicţie” cu Convenţia Espoo (1994), însărcinată de ONU cu evaluarea impactului proiectelor transfrontaliere asupra mediului.

Ministrul rus a mai denunţat „o pură politizare a acestei afaceri, într-o manieră grosieră”. „Ceea ce nu-mi place sunt problemele pe care le întâlnim pe ruta maritimă a gazoductului, în condiţiile în care nu există niciun argument puternic în favoarea acestor probleme”, a sublinat el.

„Asemenea probleme nu pot fi rezolvate la nivelul companiei, ci doar la nivel politic”, a declarat el, subliniind că reticenţele nu au reuşit să întârzie acest proiect. Gazoductul urmează să devină operaţional începând din 2010.

„Licitaţiile pentru furnizori sunt conform calendarului, planul de gestiune şi finanţare este pregătit, iar contractele subcontractanţilor sunt stabilite”, a spus el.

Proiectul, care va lega pe 1.198 kilometri Viborg din Rusia de Greifswald din Germania, îngrijorează Polonia şi ţările baltice, foarte dependente de Rusia pentru hidrocarburi şi ale căror relaţii cu Moscova s-au deteriorat. Proiectul a provocat retincenţe de ordin ecologic din partea Suediei şi Finlandei.

Nord Stream este un consorţiu format din compania rusă Gazprom şi societăţile germane E.ON şi BASF.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed