Noua modă la Washington este ura față de marile corporații

0

În ultima perioadă creșterea controlului asupra sistemului bancar american este un domeniu în care mulți republicani și democrați își dau mâna în Congres.

 

Atunci când se apropie o nouă rundă de alegeri parlamentare și se întrevede și campania pentru funcția prezidențială, este greu să găsești o temă asupra căreia ambele tabere să cadă de acord.

 

Criticile lui Barack Obama la adresa Wall Street și a marilor bănci reamintește, acum mai mult ca niciodată că scepticismul față de Wall Street și marile corporații este în creștere atât în rândul republicanilor cât și a democraților.

 

În această atmosferă, republicanii au luat la țintă Banca Ex-Im, o agenție federală care acordă subvenții companiilor străine care cumpără produse americane. Mai mulți parlamentari susțin închiderea sau reducerea drastică a activității acestei agenții, argumentând că au fost dirijate fonduri către firme mari precum Boeing ori General Electric.

 

Surprinzător este că democrații sunt de acord cu republicanii referitor la Ex-Im. Casa Albă și democrații cred că agenția trebuie păstrată, dar trebuie reautorizată de Congres până la sfârșitul lui septembrie.

 

Atitudinea democraților și republicanilor față de Wall Street și marile bănci este justificată de scepticismul și chiar ura populației faqță de aceste instituții financiare care sunt văzute ca fiind vinovate de declanșarea crizei din 2008.

 

Potrivit unui sondaj recent, a arătat că 78% dintre americanii de rând consideră că este concentrată prea multă putere în mâinile a câtorva mari companii.

 

Dacă la nivel de principii legiuitorii s-au pus de acord, când vine vorba de detalii apar divergențe. Ura față de marile afaceri i-ar putea uni pe legiuitori să modifice sistemul de taxare a corporațiilor, care este plin de deduceri și facilități obținute de-a lungul timpului de lobbyști, dar și în acest caz apar riscuri.

 

Băncile și marile companii ar avea o listă lungă de argumente împotriva unor astfel de măsuri. Dacă lovești prea tare în Wall Street, SUA poate pierde cea mai versatilă piață de capital din lume. Dacă oprești Ex-Im, mii de mici afaceri pot pierde tot.