Novak Djokovici PLEACĂ acasă! Viza i-a fost anulată. Reacția lui Ilie Năstase

Judecătorii au decis deportarea liderului ATP, Novak Djokovici. Apelul lui Novak Djokovici la decizia de anulare a vizei a fost respins, duminică dimineaţă, de către tribunalul federal din Melbourne, astfel că liderul ATP trebuie să părăsească Australia în următoarele ore.

Judecătorul James Allsop a anunţat că apelul lui Djokovici a fost respins şi jucătorul trebuie să achite costurile aferente. Decizia a fost luată în unanimitate de trei trei judecători şi nu poate fi contestată.

Astfel, s-a menţinut decizia ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de anulare a vizei, ceea ce înseamnă că Djokovici va fi deportat şi riscă să nu mai poată intra în Australia în următorii trei ani.

În acest context, sportivul a făcut o scurtă declaraţie în care a spus că este extrem de dezamăgit de decizia tribunalului federal de la Melbourne, care a menţinut hotărârea ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de anulare a vizei.

„Aş dori să fac o scurtă declaraţie pentru a aborda rezultatele şedinţei de astăzi de la tribunal. Am nevoie de timp să mă odihnesc şi să mă recuperez, înainte de a face alte comentarii în afară de acesta. Sunt extrem de dezamăgit de decizia Curţii de a respinge cererea mea de revizuire judiciară a deciziei ministrului de a-mi anula viza, ceea ce înseamnă că nu pot rămâne în Australia şi nu pot participa la Australian Open. Respect hotărârea Curţii şi voi coopera cu autorităţile în legătură cu plecarea mea din ţară.

Nu îmi place că în ultimele săptămâni toată atenţia a fost îndreptată asupra mea şi sper că acum ne putem concentra cu toţii asupra jocului şi turneului pe care îl iubesc. Aş dori să le urez jucătorilor, oficialilor turneului, personalului, voluntarilor şi fanilor toate cele bune pentru turneu. În cele din urmă, aş dori să mulţumesc familiei mele, prietenilor, echipei, fanilor şi compatrioţilor mei sârbi pentru sprijinul continuu. Toţi aţi fost o mare sursă de putere pentru mine”, a declarat Djokovici.

Reacția lui Ilie Năstase

Tenismenul Ilie Năstase a recționat la expulzarea lui Novak Djokovic. Acesta susține că dacă sportivul voia neapărat să joace trebuia să se vaccineze.

„Dacă ți se spune că trebuie să te vaccinezi când ți se trimite invitația, cred că trebuie să faci acest lucru.
Cred că marea vină este apărinților lui. Am văzut declarațiile că în închisoare nu i-au dat să mănânce, mai lipsea să spună că l-au și bătut, nu aveau rost. Nu spun eu că e vinovat, eu mă bucur că s-a terminat treaba asta”,  a spus el.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed