Numărul participanţilor la fondurile de pensii pe Pilonul II, în creştere

Dintre aceştia, aproximativ 5,37 milioane de participanţi (96%) erau înregistraţi cu cel puţin o contribuţie virată de la începutul funcţionării sistemului de pensii administrate privat, în mai 2008.

 

Valoarea activelor nete aferente celor 9 fonduri de pensii administrate privat a fost de aproape 7,3 miliarde lei (1,66 miliarde euro), cu aproximativ 50% mai mare decât în martie 2011 şi cu 13% mai mare faţă de sfârşitul anului 2011.

 

În condiţiile în care, în 2012, cota de contribuţie a crescut de la 3% la 3,5% din venitul brut realizat, în trimestrul I au fost virate 568,89 milioane lei. În total, în ultimele 12 luni au fost virate contribuţii în valoare de 2,27 miliarde lei, cu o medie lunară de 188,85 milioane lei.

 

La sfârşitul trimestrului I 2012, două treimi dintre participanţi înregistrau o valoare a contului cel mult egală cu valoarea medie de 1.352 lei (309 euro). 30% dintre participanţi aveau în conturi sub 100 euro, în timp ce 16,66% acumulaseră cel puţin 500 euro.

 

Numărul persoanelor repartizate aleatoriu s-a menţinut an de an la cote ridicate de 80% – 90%. În luna martie 2012, au fost repartizate aleatoriu 25.648 de persoane, reprezentând 94,22% din numărul de persoane care au dobândit calitatea de participant (27.222). În total, în perioada august 2008 – martie 2012, în sistemul pensiilor administrate privat, aproximativ 22% din participanţii la sistem au fost repartizaţi aleatoriu.

 

În trimestrul I 2012, administratorii fondurilor de pensii au alocat mai puţini bani sumelor plasate în depozite bancare (10,17% în martie faţă de 12,08% în decembrie) pentru a creşte ponderea investiţiilor în acţiuni (12,65% în martie, de la 10,72% în decembrie).

 

La sfârşitul lunii martie, cea mai mare parte a activelor fondurilor de pensii administrate privat (68,5%) era plasată în titluri de stat, pondere aflată în uşoară creştere faţă de martie 2011 (67,14%) dar şi faţă de sfârşitul anului trecut (66,37%).

 

La sfârşitul trimestrului I 2012, 36% dintre participanţii la Pilonul III acumulaseră cel puţin 500 euro în contul individual, procent aproape dublu faţă de indicatorul similar din Pilonul II.

 

În luna martie 2012, 3.899 de noi participanţi au ales să adere la fondurile de pensii facultative, o scădere semnificativă comparativ cu aceeaşi lună din 2011, respectiv cu 7,98%, dar în creştere cu 3,62% faţă de decembrie 2011 şi cu 60,58% faţă de luna precedentă. În total, pe parcursul primului trimestru 2012, numărul noilor participanţi la fondurile de pensii facultative a fost de 9.415 persoane.

 

Numărul participanţilor, la sfârşitul trimestrului I 2012, a ajuns astfel la 269.794, cu 17% mai mult faţă de luna martie a anului 2011.

 

Activele nete au fost de 483,49 milioane lei (110,41 de milioane de euro, BNR – curs de schimb la 30 martie 2012), în creştere cu 33,06% comparativ cu finalul primului trimestru 2011 (25,01% raportat în euro) şi cu 10,98% faţă de decembrie 2011 (9,48% raportat în euro).

 

Pentru jumătate dintre participanţi, în martie 2012, contribuţiile au fost plătite de către angajatori, în timp ce 37% dintre participanţi au plătit singuri contribuţiile. În 13% din cazuri contribuţiile la Pilonul III au fost împărţite între angajat şi angajator.

 

În trimestrul I 2012, similar Pilonului II, administratorii fondurilor de pensii facultative au alocat mai mulţi bani sumelor plasate în acţiuni (14,95% în martie faţă de 12,51% în decembrie) dar şi celorlalte clase de active în detrimentul obligaţiunilor municipale, corporative sau cele emise de organisme străine neguvernamentale.

 

Urmând tiparul plasamentelor din Pilonul II, cea mai mare parte a activelor fondurilor de pensii facultative (65,5%) era plasată în titluri de stat, pondere care s-a menţinut relativ constant în ultimul an. Doar 8% din investiţii erau la finalul trimestrului investiţii efectuate pe pieţele financiare externe, în afara României.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed