O agenţie americană investighează Facebook pentru discriminare rasială în angajări şi promovări

O investigaţie sistemică înseamnă că agenţia, care se numeşte Comisia pentru oportunităţi egale de angajare, suspectează compania de politici care ar fi putut să contribuie la o discriminare pe scară largă.

Agenţia rezolvă de obicei aceste conflicte prin mediere, sau permite reclamanţilor să dea în judecată angajatorul.

Dar conducerea agenţiei a desemnat câteva cazuri ca fiind ”sistemice”, permiţând anchetatorilor să solicite specialişti care să analizeze datele companiei şi să declanşeze eventual un proces mai marg, care să reprezinte clase întregi de lucrători.

Un director de programe pentru operaţiuni al Facebook, Oscar Veneszee Jr., şi doi dintre aplicanţii respinşi la angajare au depus o reclamaţie la această agenţie în iulie anul trecut, iar un al treilea candidat respins s-a alăturat cazului în decembrie. Aceştia acuză că Facebook discriminează candidaţii şi angajaţii de culoare, prin folosirea unor evaluări subiective şi promovând stereotipuri rasiale problematice.

Agenţia nu a adus acuzaţii împotriva Facebook. Investigaţia sa, care ar putea dura câteva luni, ar putea să nu identifice vrea neregulă. Agenţia a refuzat să comenteze.

Un purtător de cuvânt al Facebook, Andy Stone, a refuzat să comenteze în legătură cu stadiul anchetei sau în legătură cu acuzaţiile, dar a spus că ”este esenţial să fie asigurat un mediu de lucru respectuos şi sigur pentru toţi angajaţii. Tratăm cu mare seriozitate acuzaţiile de discriminare şi investigăm fiecare caz”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed