O angajată a Ambulanței Bihor, filmată când culegea flori de soc cu pacientul în salvare! Un ambulanțier, surprins la cumpărături 

Un fost șofer al Serviciului de Ambulanță al Județului Bihor de la substația Marghita, concediat în 2020 pentru că în timpul serviciului părăsise postul pentru a-și duce mașina personală la o spălătorie auto, și-a reclamat la conducerea SAJ Bihor și la Ministerul Sănătății doi foști colegi, filmați în situații incompatibile cu îndatoririle profesionale, relatează Bihoreanul.

Un ambulanțier a oprit salvarea la un supermarket „pentru cumpărături”, iar o asistentă a cules flori de soc în timp ce un pacient aștepta în mașină să fie dus în Oradea.

Conducerea SAJ Bihor a primit reclamațiile luna trecută, însoțite de două filmări făcute cu telefonul. Potrivit expeditorului, Marin Mierluț, fost ambulanțier la stația din Marghita, care a făcut plângerile printr-un avocat, una dintre înregistrări a fost realizată pe 6 iunie, surprinzând o ambulanță ce avea semnalele luminoase pornite, dar care era oprită pe marginea drumului către Oradea, asistenta Simona Pop culegând flori de soc.

Directorul  executiv al SAJ Bihor, dr. Liciniu Venter afirmă că imediat după primirea plângerii trimise de Marin Mierluț a declanșat cercetări disciplinare, așa cum a procedat și în urmă cu doi ani, când s-a decis desfacerea contractului de muncă al bărbatului.

„Dl. Mierluț a lucrat la stația din Marghita până i s-a desfăcut contractul de muncă pentru că și-a părăsit postul, în timpul serviciului, pentru a merge la spălătorie cu mașina personală. Dumnealui ne-a trimis reclamația și înregistrările, iar noi am declanșat cercetări”, spune dr. Venter.

Potrivit acestuia, în urma cercetărilor, ambulanțierul Ioan Filip a fost sancționat cu o penalizare de 10% din salariu, pentru că nu ar fi făcut cumpărături pentru sine: „De fapt, a oprit să ia ceva de mâncare pentru pacientul din mașină”. Aceeași sancțiune a fost aplicată și asistentei, pentru participarea la respectivul act de indisciplină.

În ce privește „recoltarea” de flori de soc de către asistenta Simona Pop, lucrurile sunt mai complicate.

„După constituirea Comisiei de disciplină care trebuie s-o cerceteze, doamna asistentă a intrat în concediu medical, astfel că procedura disciplinară a fost suspendată până la încheierea acestuia”, spune directorul executiv al SAJ Bihor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed