Pește uriaș prins de inspectorii de la Fiscul ieșean. În urma unui control derulat la firmele din România ale grupului austriac Egger, s-a descoperit că acestea au trecut la cheltuieli deductibile contracte de zeci de milioane de lei semnate cu firme-mamă și firme-soră pentru utilizarea mărcilor Egger și achiziția de mărfuri intragrup.
Inspectorii nu au identificat cum a prestat efectiv societatea-mamă din Austria serviciile pe care le-a încasat și au pus la plată Egger România, stabilind impozit și TVA suplimentar de 7,7 milioane de lei. Egger a contestat rezultatele controlului la Curtea de Apel Suceava, dar a pierdut procesul. Recursul se va judeca la Înalta Curte.
Taxați cu 7,7 milioane lei
În urma unui control derulat în perioada 2018-2019 la firme din România ale grupului austriac de producție de mobilă, parchete și pardoseli Egger, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a decis să le oblige la obligaţii fiscale de plată de 3.363.754 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar şi 4.306.181 lei, reprezentând TVA stabilit suplimentar – în total, circa 7,7 milioane de lei.
Perioada verificată a fost octombrie 2013-decembrie 2018. Egger a achitat banii, iar apoi s-a adresat Curții de Apel Suceava, solicitând anularea deciziei și returnarea banilor, plus plata dobânzilor aferente sumelor stabilite cu titlu suplimentar și dobânzi calculate de la data achitării acestor sume de către aceasta şi până la data restituirii/compensării lor de către Direcția de Finanțe.
Contract pentru „know-how”
Cea mai mare parte din cei 7,7 milioane de lei au provent din neadmiterea deductibilității unei cheltuieli în valoare de 10.259.579 RON şi a TVA aferentă în cuantum de 2.089.401 RON, înregistrate de societate cu privire la serviciile de licențiere şi de marketing prestate pentru firmele din România de Fritz Egger GmbH & Co Austria în baza unui contract din 2013.
Era vorba, în fapt, de un contract între firme din același grup, prin care „austriecii” dădeau „românilor”, contra unei taxe, drepturi de proprietate intelectuală constând în mărci, brevete de design şi patente, modele şi aplicații.
Cu alte cuvinte, „austriecii” susțineau că dețin un nivel de know-how dobândit prin activitate de cercetare şi dezvoltare, privind materialele din lemn, suprafețele decorative, produse de construcţii, pardoseli, mediul şi emisiile, materiile prime şi eficiența resurselor, tehnologia şi produsele, precum şi fabricarea inteligentă.
Pentru a permite sucursalei din România să utilizeze acest know-how, au cerut bani prin „contract și taxă de licență” – 3% din cifra de afaceri generata din produsele vândute către terţi. Sucursala a plătit și, apoi, a înregistrat aceste cheltuieli drept deductibile, adică neimpozabile.
Fiscul a respins această pretenție de deductibilitate, invocând, printre altele, faptul că serviciile de licențiere nu ar fi necesare societăţii prin prisma activităţii sale economice, care constă în comercializare de produse. În plus, contractul de licență prezintă informaţii cu caracter general, din care nu ar rezulta natura exactă a serviciilor prestate către austrieci și nu au fost prezentate documente din care să rezulte că serviciile de licențiere au fost efectiv prestate.
Citește continuarea pe Reporteris.ro.