O mie de tramvaie, o singură dorinţă

Când am venit eu, pe aici era doar pământ“, spune Ga­briel Stanciu (41 de ani, foto), di­rectorul general al Alstom Transport România, călcând pavajul din ­curtea uzinei companiei, locali­za­tă în zona Militari din Bucureşti. Numit anul acesta şi manager pentru Bulgaria, Stanciu este cu ochii pe proiectele statului român vizavi de tot ce înseamnă material rulant şi spune că are planuri mari de dezvoltare în regiune. Mai ales când vorbim despre tramvaie.

Cu afaceri de aproximativ 50 mil. euro anul trecut, filiala locală a gigantului industrial Alstom ar putea îngloba, într‑un viitor posibil apropiat, şi o unitate de producţie tramvaie, cu condiţia absolută să existe comenzi din piaţă. Ar deveni un concurent mult mai vizibil la nivel local pentru Astra Vagoane Călători, din Arad, care construieşte un tramvai în parteneriat cu un alt mare producător european, Siemens. Şi din ecuaţie nu trebuie să lipsească Bombardier, o prezenţă importantă pe piaţa europeană a tramvaielor. Dacă ar fi să existe – momentan piaţa este blocată de problemele de finanţare ale autorităţilor locale –, cum ar arată piaţa românească a tramvaielor? Citeşte articolul

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed