„O să ne invidieze şi francezii, şi germanii”

Prezent la Cahul, în Republica Moldova, pentru semnarea memorandumului de finanţare în baza căruia lucrările la noul sediu al teatrului din Cahul, denumit „Bogdan Petriceicu Haşdeu”, vor fi finanţate de Guvernul român, Ponta l-a invitat pe prim-ministrul moldovean, Iurie Leancă, să vină la rândul său la Bucureşti, în luna noiembrie, pentru inaugurarea clădirii modernizate a Teatrului Naţional.

 

„A fost foarte scumpă, însă va fi cea mai modernă şi mai frumoasă clădire a unui teatru naţional din toată Europa. O să ne invidieze şi francezii, şi germanii şi oricine altcineva”, a spus Ponta, asigurându-i pe moldoveni că România îi va sprijini în decizia de a fi cetăţeni egali cu ceilalţi din Europa şi de a avea o viaţă la fel de bună cu aceştia.

 

„Cred că sunt foarte multe lucruri pe care putem să le facem împreună, sunt foarte multe proiecte pe care le-am început, fie că vorbim de proiecte economice – gazoductul, colaborarea economică – fie că investim împreună în grădiniţe sau în şcoli, fie că ajutăm copiii să ajungă mai uşor la şcoală sau ajutăm actorii talentaţi să poată călători şi aici, în Republica Moldova, şi în România, pentru ca să aibă cât mai mulţi spectatori şi cât mai multe spectacole”, a afirmat Ponta, în discursul susţinut cu ocazia semnării memorandumului de finanţare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed