Oana Gheorghiu, propusă de prim-ministrul Ilie Bolojan pentru funcția de vicepremier, a declarat că, dacă va fi numită în Guvern, va susține și va reprezenta „cu loialitate” poziția executivului în relația cu Statele Unite ale Americii.
Oana Gheorghiu explică mesajele care au generat controverse
Reacția acesteia vine după ce președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut premierului Ilie Bolojan să-și retragă propunerea, pentru a nu fi „compromisă” relația cu Statele Unite ale Americii.
„Nimic din ceea ce am scris pe pagina mea personală de Facebook înainte de preluarea funcției de vicepremier nu angajează în niciun fel statul român sau Guvernul României. Toate comentariile și postările mele au reprezentat opiniile personale ale unui cetățean român, membru al societății civile, care s-a exprimat pe contul său de social media, în anumite situații, în virtutea dreptului său la liberă exprimare. Postarea care a stârnit acum reacții critice a fost făcută într-un context emoțional foarte încărcat, întâlnirea din februarie, din Biroul Oval, cu președintele Zelenski, ceea ce a avut un impact direct asupra modului în care a fost formulată. Nu am fost singura care a fost tulburată de acel eveniment. Desigur, privind înapoi, nu aș mai scrie în aceiași termeni, chiar și fără să fiu numită într-o funcție publică”, a scris Oana Gheorghiu pe Facebook.
Aceasta a subliniat că, în cazul în care va fi numită vicepremier, va sprijini și va reprezenta cu fidelitate poziția Guvernului în relația cu partenerul strategic american.






