Obama acceptă învestitura Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale

‘Accept învestitura voastră pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii’, a afirmat Obama, citat de agenţiile internaţionale de presă, primit triumfal de mii de delegaţi reuniţi în ‘Time Warner Cable Arena’, în centrul marelui oraş din Carolina de Nord /sud-est/.

 

Obama, care se află în faţa unei perspective de realegere dificilă după patru ani de mandat marcaţi de consecinţele unei grave crize economice, a reactualizat sloganul de ‘speranţă’ în baza căruia a câştigat cea mai înaltă funcţia din stat prima dată, dar a recunoscut că ‘această speranţă a fost pusă la încercare’.

 

El a vorbit, printre altele, despre ‘costul războiului, una dintre cele mai grave crize economice din istoria noastră şi blocajul politic ce ne-au făcut să ne întrebăm dacă mai este posibil să ne ridicăm la înălţimea problemelor timpurilor noastre’. ‘Dar, să ştiţi că problemele noastre pot fi rezolvate. Ne putem ridica la înălţimea dificultăţilor. Calea pe care o propunem este poate dificilă, dar ea ne conduce către o lume mai bună’, a subliniat liderul de la Casa Albă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed