Obiectivele anunțate de Nicușor Dan pentru finalul anului includ măsuri în zona comunicării publice, reforma justiției, numirile în serviciile de informații și stabilirea unei direcții economice coerente pentru România.
Obiectivele pe termen scurt și lung, prezentate la Euronews România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți seara că obiectivele sale pentru următoarele luni țin de comunicarea publică, astfel încât spațiul mediatic să fie cât mai corect pentru toți membrii societății, precum și de reforma justiției, de deciziile pe care urmează să le ia în zona serviciilor de informații, dar și de o conturare mai bună a direcției economice a României.
„Până la sfârșitul anului e mai simplu, pentru că este o chestiune care ține de comunicare publică, deci cum facem ca spațiul mediatic să fie cât mai corect pentru toți membrii societății, astfel încât fiecare dintre noi să aibă posibilitatea să se exprime, dar să nu fie distorsionat, amplificat un mesaj sau altul. Asta este o chestiune care mă preocupă și pe care mă voi apleca în următoarele luni. Apoi, justiția e o promisiune pe care am făcut-o în campanie. Și, din nou, aici nu o să fie rezultate spectaculoase, e nevoie de multe ore de discuții cu mulți actori care sunt implicați în zona de justiție, și Parchet și instanțe, și instanțe civile și instanțe penale, zona de servicii, evident”, a afirmat Nicușor Dan, la Euronews România, întrebat care sunt obiectivele sale până la sfârșitul anului și până la sfârșitul mandatului.
Legat de numirile la șefia serviciilor de informații, președintele a subliniat că aceasta este o chestiune politică.






