Obligaţiunile Crama La Salina, în valoare de 2 milioane de euro, intră la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti pe 23 iunie

”Bursa de Valori Bucureşti (BVB) informează că joi, 23 iunie, intră la tranzacţionare obligaţiunile Crama La Salina, în valoare de 2 milioane de euro, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al BVB. Obligaţiunile se vor tranzacţiona sub simbolul bursier ISSA26E”, anunţă BVB.

Crama La Salina este un producător de vin din Turda, care gestionează 42 de hectare aflate pe Dealurile Durgău.

Crama La Salina a derulat la sfârşitul anului trecut un plasament privat de vânzare de obligaţiuni, în cadrul căruia au participat 41 de investitori dintre care 40 de persoane fizice şi o persoană juridică.

Compania a vândut 20.000 de obligaţiuni garantate, neconvertibile, dematerializate, cu o valoare nominală a unei obligaţiuni de 100 euro. Subscrierile din cadrul ofertei s-au realizat la valoarea nominală.

Obligaţiunile au o maturitate de 5 ani, cu scadenţă la 10 decembrie 2026 şi o rată a cuponului de 8% pe an, cu plată trimestrială.

Fondurile atrase în urma emisiunii de obligaţiuni vor fi utilizate pentru producţia de vinuri şi organizarea de evenimente de promovare şi vânzare în proximitatea culturii de vie, precum şi pentru extinderea cramei, realizarea de noi dotări, echiparea cu un laborator de analize, achiziţia de butoaie, tancuri de inox şi pompe.

Plasamentul privat şi listarea obligaţiunilor au fost realizate prin BRK Financial Group.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed