Olanda, sub presiune la Summitul UE după opoziţia faţă de aderarea României la Schengen

0

Poziţia Olandei este izolată, după ce Finlanda a renunţat deja la opoziţia sa, afirmă cotidianul citat de Dutchnews.nl.

Olanda a avertizat că nu va fi de acord ca România şi Bulgaria să fie primite în Schengen până când nu vor face mai multe pentru a combate corupţie şi crima organizată.

„România şi Bulgaria trebuie să prezinte mai întâi rezultate. Este mai important decât găsirea unei soluţii”, a declarat ministrul olandez al imigraţiei, Gerd Leers, la sfârşitul lunii noiembrie. Leers a mai precizat că ţara sa va examina raportul CE din februarie, pentru a afla dacă s-au făcut progrese. „Dacă în februarie vedem progrese, atunci vom avea un început”, a spus el.

Potrivit lui Leers, există riscul ca Bulgaria să se confrunte cu o repetare a scenariului din Grecia, care nu reuşeşte să oprească imigranţii ilegali să intre în UE din Turcia.

„Trebuie să ne asigurăm că ceea ce se întâmplă în Grecia nu se va întâmpla în Bulgaria”, a subliniat el.
Bruxelles-ul a propus o aderare în etape: prima dată cu graniţele maritime şi aeriene, apoi cu cele terestre.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri că subiectul intrării României în spaţiul Schengen se află momentan pe agenda Consiliului European de Iarnă de la Bruxelles. „Cel puţin asta este promisiunea preşedintelui Herman Van Rompuy. Vom vedea cum se va putea discuta în condiţiile în care prioritatea este scoaterea din criză a zonei euro. Noi vom insista să se discute, dar ştim că Olanda nu şi-a modificat poziţia”, a explicat Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări referitoare la agenda Consiliului în privinţa dosarului Schengen.