OMV Petrom va investi anul viitor 800 milioane euro în explorare şi producţie

0
„În 2009, investiţiile totale ale OMV Petrom au fost de circa un miliard euro, dintre care 60% au fost în Explorare şi Producţie. În 2010 şi 2011 vrem să mărim nivelul investiţiilor în E&P. Pentru noi, constituie provocări exploatarea câmpurilor mature, dar şi scăderea presiunii din zăcăminte”, a afirmat Gabriel Selischi, directorul Diviziei de Proiectare şi Inginerie al OMV Petrom.

De altfel, OMV Petrom şi-a bugetat pentru acest an investiţii de circa 6,9 miliarde lei, în creştere cu 67% faţă de nivelul investiţiilor realizate în 2009. Cea mai mare parte a investiţiilor, 51%, este destinată activităţilor de Explorare şi Producţie, 25% din buget revine activităţilor de Gaze şi Energie, 15% vor reprezenta investiţiile în Rafinare, restul fiind destinat pentru investiţii în Marketing şi Corporate. Investiţiile realizate de OMV Petrom în 2009 s-au ridicat la 4,1 miliarde lei.

De asemenea, reprezentanţii companiei spun că nivelul investiţiilor anuale în România se va ridica la circa 1,2 -1,5 miliarde euro în anii următori.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Petrom exploatează în România rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 823 milioane barili echivalent petrol (854 milioane de barili echivalent petrol la nivel de grup), are o capacitate maximă anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 268 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.

În anul 2009, cifra de afaceri a Petrom a fost de 3,029 miliarde euro, EBITDA (Venituri Înainte de Dobânzi, Taxe, Deprecieri şi Amortizări) a fost de 696 milioane euro. OMV, grupul energetic lider în Europa Centrală şi de Sud Est deţine 51,01% din acţiunile Petrom. OMV activează în 12 ţări în domeniile de Rafinare şi Marketing şi în 17 ţări pe patru continente în domeniul de Explorare şi Producţie. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.