OMV schimbă strategia și se delimitează de Rusia. Unde caută acum gaze?

Austriecii de la OMV vor să se delimiteze de partenerii ruși de la Gazprom și să caute gaze din alte surse. OMV, dependent până acum de Gazprom, schimbă strategia de achiziționare a gazelor, mai ales în condițiile în care ucrainenii de la Naftogaz au anunțat că nu vor mai permite tranzitul de gaze rusești, peste un an. De unde vor acum să se aprovizioneze austriecii? Deși șeful OMV nu a făcut vreo referire la acest lucru, o sursă de aprovizionare ar putea fi gazele din Marea Neagră, pe care OMV Petrom și Romgaz ar urma să le exploateze.

„Livrările de gaze din Rusia sunt nesigure și prezintă un risc mult mai mare decât în trecut”, a declarat marți Alfred Stern, șeful companiei asutriece OMV, potrivit BNN Breaking. Acesta a precizat, potrivit Der Standard, că au fost găsiți alți furnizori în Norvegia și Italia. De asemenea, au fost încheiate contracte de furnizare pe termen lung pentru gaz lichefiat de la un terminal din Rotterdam.

„Am asigurat, prin contracte, cantități de gaze non-rusești, parțial din propria noastră producție, parțial din contracte cu terți”, a spus Alfred Stern.

OMV a beneficiat masiv de prețurile ridicate la petrol și gaze, iar Stern a descris anul 2022 drept „unic și extraordinar”. Însă, în acest an s-au schimbat lucrurile, în trimestrul al treilea fiind înregistrată o scădere semnificativă la nivel operațional și a venitului net. Profitul a scăzut cu 64%, până la 431 de milioane de euro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed