One United Properties va investi 70 de milioane de euro în următorii doi ani pentru regenerarea urbană a monumentelor istorice abandonate

”Pe plan social, anul 2021 a marcat o nouă etapă în istoria One United Properties, deoarece compania a investit pentru prima dată în restaurarea unor monumente istorice, în urma achiziţiei Casei Braikoff. Clădirea istorică este în curs de renovare completă şi va fi cunoscută sub numele de One Athénée. În plus, în martie 2022, One United Properties a achiziţionat fosta fabrică Ford, situată în cadrul One Floreasca City, care va fi restaurată şi transformată într-un spaţiu de retail, One Gallery. În următorii doi ani, One United Properties estimează investiţii de minimum 70 de milioane de euro în regenerarea urbană a unor monumente istorice abandonate din Bucureşti, cu scopul de a proteja şi regenera patrimoniul cultural al capitalei României”, anunţă compania.

One United Properties, investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din România, a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru anul 2021. Raportarea anuală a aspectelor care privesc sustenabilitatea face parte din strategia pe care One United Properties a adoptat-o la finalul anului 2021, în urma deciziei de a adera la Pactul Global al ONU, cea mai importantă iniţiativă privind sustenabilitatea. Ca un pas următor în direcţia sustenabilităţii, compania va derula procesul de rating ESG cu una dintre cele mai importante agenţii de rating din lume. Ratingul va fi făcut public.

„În 2021, am făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte angajamentul nostru în domeniul sustenabilităţii: am continuat să ne concentrăm pe construirea responsabilă în care am redirecţionat majoritatea deşeurilor, am investit în restaurarea primului monument istoric, am pus bazele parteneriatului cu Veolia pentru implementarea celor mai noi soluţii de energie regenerabilă în dezvoltările noastre rezidenţiale, ne-am angajat ca noile clădiri de birouri să respecte standardele de emisii de carbon nete zero, am elaborat un nou Cod de Conduită pentru furnizorii noştri şi am pus bazele primului Comitet ESG al unei companii publice româneşti blue chip. Vom continua aceste eforturi şi în 2022, deoarece suntem convinşi că sustenabilitatea este direct legată de ideea de a dezvolta afaceri în mod responsabil,” a declarat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.

”Infrastructura de calitate, eficienţa energetică a dezvoltărilor şi construirea responsabilă au fost indicate de părţile interesate drept domenii prioritare cheie pentru One United Properties, toate încadrate în strategia de mediu. Acestea au fost urmate de aspectele sociale: implicarea în societate, regenerarea urbană, sănătatea şi bunăstarea chiriaşilor şi a rezidenţilor”, precizează compania.

Strategia de mediu a One United Properties include dezvoltarea unui portofoliu rezidenţial 100% certificat Green Homes, a unui portofoliu de spaţii de birouri 100% certificat LEED şi WELL, precum şi un angajament ca toate spaţiile de birouri nou dezvoltate să respecte standardele LEED Zero Carbon. În plus, la începutul anului 2022, One United Properties a lansat un parteneriat cu Veolia care vizează implementarea la viitoarele dezvoltări: One Lake District, One High District, One Lake Club şi One Peninsula, a celei mai avansate şi ecologice surse de energie – pompele de căldură geotermală. La nivelul fazei de construcţie, în 2021, aproximativ 65% din deşeurile generate pe cele nouă şantiere ale dezvoltărilor One United Properties au fost redirecţionate – reutilizate, reciclate sau reconvertite, în loc să fie aruncate la groapa de gunoi.

În 2021, One United Properties a elaborat un nou Cod de Conduită pentru furnizori. Începând cu 2022, toţi furnizorii şi partenerii One United Properties vor trebui să se angajeze să asigure respectarea deplină a drepturilor omului, cele mai înalte norme de sănătate şi siguranţă la locul de muncă, precum şi standarde etice în comportamentul lor.

La nivelul responsabilităţii sociale corporative (CSR), numai în 2021, One United Properties a donat 1,4 milioane de euro pentru susţinerea asociaţiilor locale şi a proiectelor caritabile. Strategia de CSR a companiei este orientată în jurul a trei verticale: regenerare urbană şi protecţia mediului, unde One United Properties a efectuat donaţii totale de 1,1 milioane de euro; educaţie, sport şi antreprenoriat, unde sprijinul s-a ridicat la 250.000 de euro; sănătate şi cercetare, unde compania a donat anul trecut 17.500 de euro pentru mai multe cauze.

One United Properties a anunţat în septembrie 2021 achiziţionarea Casei Braikoff, situată în strada Georges Clemenceau nr. 2 din Bucureşti, lângă Ateneul Român, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 4,9 milioane euro, iar valoarea brută de dezvoltare fiind estimată la 21 milioane de euro. Clădirea va găzdui un spaţiu comercial exclusivist la parter şi primul etaj. La etajele superioare vor fi amenajate zece apartamente de lux cu vedere spre Ateneul Român. 

În martie anul acesta a fost anunţată achiziţia fostei fabrici Ford, de la Auchan România, urmând să o transforme într-un spaţiu retail, parte integrantă a dezvoltării multifuncţionale One Floreasca City. Spaţiul va găzdui un supermarket Auchan concept store de peste 2000 m2, magazine high-end şi restaurante cu terase ample, distribuite în spaţiul de 6 metri înălţime de la parter şi primul etaj.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed