Deocamdată, proiectul de lege cu noile prevederi a trecut de Camera Deputaţilor, Senatul fiind forul decizional, dar avem o idee încotro ne îndreptăm: spre o instituţie-marionetă.

Curtea nu va mai putea să se pronunţe asupra oportunităţii unor achiziţii. Va fi obligată să vadă doar dacă se respectă contabiliceşte ce decid autorităţile.

Prin urmare, Curtea de Conturi nu va mai putea să întrebe primarul de ce a dat 200 de lei pe o pernă sau de ce a dat 100 de lei pe un sac de ciment. Va putea doar să pună întrebari dacă s-a plătit conform angajamentelor.

Parlamentul argumentează că există Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice care are dreptul să se pronunţe asupra oportunităţii şi atunci nu ar fi trebui să intervină şi Curtea de Conturi.

Una la mână, agenţia respectivă este subordonată Guvernului şi nu s-a remarcat până acum cu cine ştie ce dezvăluri. A doua… ce e rău în a verifica de două ori?!

Şi se mai pune un al doilea căluş. Curtea, când descoperă ceva neregularităţi, va trebui să dovedească toată nebunia precis şi la milimetru, să demostreze intenţia, nu doar să estimeze un prejudiciu. Curtea de Conturi se transformă într-un banal Excel.