Partidul lui Chavez a câştigat alegerile în Venezuela

0

Parlamentul monocameral a fost controlat timp de cinci ani cu o majoritate zdrobitoare de Partidul socialist unit din Venezuela (PSUV), după ce opoziţia a boicotat precedentul scrutin.

Opoziţia, reunită în cadrul Coordonării Uniunii Democratice, a înregistrat un real progres duminică, obţinând cel puţin 59 de locuri din 165, a precizat luni preşedinta Consiliului naţional electoral (CNE), Tibisay Lucena. Partidul ‘Patria pentru toţi’, provenit din rândul stângii fidele lui Chavez, a obţinut două locuri. Zece mandate urmează a fi atribuite.

PSUV a obţinut cel puţin 90 de locuri, după un scrutin prezentat de Hugo Chavez drept un preambul al alegerilor prezidenţiale din 2012, a mai precizat Tibisay Lucena, menţionând că rata de participare a fost mai mare de 66%.

Rezultatele parţiale au fost anunţate la opt ore după închiderea urnelor în votul de duminică întrucât ar fi existat cazuri în care concurenţa a fost foarte strânsă pentru locurile de deputaţi, a mai spus Lucena.

Ramon Guillermo Aveledo, liderul opoziţiei, a calificat întârzierea în anunţarea rezultatelor drept ‘inadmisibilă’. El a precizat că, potrivit numărătorii paralele a opoziţiei, candidaţii anti-Chavez ar fi obţinut peste jumătate din numărul de voturi exprimate.

Înainte de vot, opoziţia a criticat o lege prin care Chavez a modificat colegiile electorale, astfel încât voturile exprimate în mediul rural, unde popularitatea liderului socialist rămâne foarte mare, să aibă mai multă greutate în scrutin.

Alegerile legislative au fost considerate cruciale atât de putere, cât şi de opoziţie pentru viitorul Venezuelei, primul exportator de ţiţei din America de Sud.

Obiectivul lui Chavez, considerat liderului stângii radicale latinoamericane, era obţinerea a două treimi în parlament pentru a putea trece legi organice şi a controla numiri cheie în aparatul de stat fără a negocia cu opoziţia.