Partidul lui Ludovic Orban ar fi plagiat logoul unei pagini de pe Facebook

0

ONG-ul Reset acuză că sigla noului partid fondat de Ludovic Orban plagiază logoul unei pagini de Facebook care promovează bucătăria marocană. Emblema Forței Dreptei este un copac verde complet înscris în două cercuri între care scrie numele partidului și sloganul liberalilor ”Prin noi înșine”.

Copacul are rădăcini proeminente și frunze stilizate. Asemănarea este izbitoare cu logoul paginii de Facebook Irthalajdad care promovează mâncarea bio și produsele culinare tradiționale din Maroc, singurele diferențe fiind culoarea tulpinii și rădăcinilor și numărul mai mic de frunze.

Diferențele nu sunt semnificative însă, dat fiind faptul că toate celelalte elemente, de la forma coroanei, numărul și forma ramurilor și rădăcinlor, dar și conceptul sunt aceleași.

Asemănarea dintre cele două sigle a fost semnalată de ONG-ul Reset și distribuită și de cunoscutul artist Dan Perjovschi.

Mesajul Reset: 

????̦? ???????????
Ludovic Orban și-a făcut partid nou, Forța Dreptei, și a găsit și o siglă. Când am văzut-o prima dată, ne-am întrebat ce semnificație are copacul din logo, o fi partid ecologist, ne-am zis, deși ecologiștii reprezintă mai degrabă ideologii de stânga.
Când colo, disidenții revoluționari ai lui Orban au… subtilizat logoul IRTHALAJDAD, un profil de Facebook (vezi link în comentariu) care promovează bucătăria marocană, alimentația sănătoasă, produsele bio precum: mierea, ovăzul, șofranul sau uleiul de tărâțe.
Pe lângă faptul că logoul folosit de Forța Dreptei nu are nicio legătură cu doctrina, oricare ar fi ea (ne va spune probabil că rădăcinile reprezintă „fibra creștină”), imaginea este un plagiat grosier: graficienii lui Orban au pus niște frunze în plus și au schimbat niște culori. Apoi au adăugat sloganul „Prin noi înșine”, doctrina economică a liberalilor interbelici, pentru a-i da o oarece greutate arhaică.
O combinație jenantă de furt și inadecvare.
Sursa ?: إرث الأجداد – irthalajdad