Patronatele din panificaţie ameninţă cu greva fiscală, dacă nu se iau măsuri împotriva „pieţei negre”

Piaţa totală a pâinii din România este estimată la 1,5 miliarde de euro, din care 70% reprezintă piaţa neagră, nefiscalizată, a declarat joi, înaintea unei conferinţe a morarilor şi brutarilor, Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Rompan din industria panificaţiei.

 

El spune că statul pierde din nefiscalizarea a peste două treimi din piaţă aproape 300 milioane de euro pe an.

 

Potrivit lui Popescu, din cauza pieţei negre, în primele două luni ale acestui an vânzările de pâine ale producătorilor fiscalizaţi au înregistrat cea mai mare pierdere din ultimii ani, respectiv 25%.

 

„Marii producători de pâine au pierdut în momentul de faţă segmente de piaţă extrem de importante. Au ajuns să acopere sub 30% din piaţă”, a adăugat el.

 

Patronatele din industria pâinii au mai multe revendicări către Guvern, primele două dintre ele vizând reducerea TVA de la 24% la 9% pe tot lanţul de producţie a pâinii şi intensificarea controalelor şi a sancţiunilor către producătorii care lucrează la negru.

 

În cazul în care cele două solicitări nu se vor rezolva, producătorii de pâine ameninţă cu greva fiscală.

 

Aurel Popescu spune că nivelul ridicat al evaziunii este cauzat de cota de TVA foarte mare.

 

Întrebat ce şanse de reducere a TVA sunt, din moment ce reprezentanţii FMI s-au arătat reticenţi la o asemenea măsură, Popescu spune că brutarii pot demonstra că efortul bugetar pentru diminuarea taxei nu depăşeşte 25 de milioane de euro.

 

Producătorii ar câştiga astfel din creşterea vânzărilor în urma reducerii preţurilor, pe fondul scăderii TVA.

 

„Dacă este nevoie plătim noi aceste 25 de milioane de euro, doar să facă această operaţiune. Nu se mai poate trăi, vă spun fără glumă”, a adăugat Popescu.

 

Şansele pentru scăderea TVA la pâine sunt mici întrucât FMI se opune unei astfel de măsuri, deşi oficiali de la Bucureşti au afirmat în repetate rânduri că taxa va fi redusă.

 

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat în luna februarie că măsura reducerii TVA la 9% pentru pâine este un angajament politic care ar putea fi aplicat în 2013, în condiţia în care efortul bugetar pe 6 luni este de 100 de milioane de lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed