Percheziții de amploare într-un dosar cu indemnizații de creștere a copilului. Prejudiciul, URIAȘ

Potrivit comunicatului DIICOT, în cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2017 – 2020, s-a constituit  și a acționat un grup infracțional organizat care prin întocmirea, în fals, a documentației necesare, a obținut sume consistente de bani, cu titlu de indemnizație de creștere a copilului cu vârsta de până la doi ani.

 

ATENȚIE, imagini CUMPLITE! Teroriștii din VIENA au fost filmați în plină acțiune

 

În scopul obținerii acestor sume, membrii grupului infracțional organizat identificau potențiali beneficiari, respectiv persoane devenite de curând părinți sau care urmau să devină părinți în perioada imediat următoare. Beneficiarii recrutați în acest scop de către membrii grupului erau persoane fără venituri sau cu o situație materială precară, care au acceptat să utilizeze documente false, puse la dispoziție de către membrii grupului, pe baza cărora să obțină indemnizații generoase de creștere a copilului, sume pe care să le împartă apoi, pe parcursul celor 2 ani cu membrii grupului.

 

În acest scop, gruparea infracțională a deținut, de facto, mai multe societăți comerciale de tip fantomă pe care a făcut angajări fictive, retroactive, documentația întocmită atestând, în fals, că beneficiarii au fost angajați în aceste societăți comerciale pentru perioada cerută de lege, precizându-se că beneficiarii au primit salarii consistente.

 

CIOLACU, discurs agramat împotriva lui CÎȚU! Ceaușescu a fost lăudat

 

Pentru că aceste societăți comerciale erau înregistrate pe numele unor persoane interpuse, nu se achita, pentru perioada precizată, nici un fel de impozit pe salariu, astfel că acestea au ajuns să figureze cu datorii foarte mari la bugetul de stat.
Au existat și situații în care unii beneficiari au refuzat să achite, ulterior virării banilor, partea stabilită din indemnizație membrilor grupării organizate. În aceste cazuri, membrii grupului infracțional organizat au apelat la recuperatori sau au făcut demersuri pentru încetarea acordării dreptului.

 

Pentru a evita astfel de situații, în cazul unor beneficiari, membrii grupului infracțional organizat au reținut cardurile beneficiarilor și au retras din bancomate indemnizația, de această dată, ei fiind cei care, lunar, au înmânat beneficiarilor, jumătate din cuantumul indemnizației de creștere a copilului.

 

Valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat este de 8.273.224 lei (1.698.813,9 euro).

 

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Călărași urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 37 de persoane, mai arată sursa citată.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed