Unde vedem Isus din Nazareth de Paște 2024!

0
Învierea și înălțarea fac parte din glorificarea lui Cristos. Deși mulți pun sărbătoarea în grădina Paștelui, Înălțarea Domnului la Cer este prăznuită la 40 de zile de la Înviere

Unde vedem Isus din Nazareth de Paște 2024! Finalul capodoperei biblice a lui Zeffirelli va fi legat de Slujba de Înviere

An de an, în Săptămâna Mare, avem la televizor ministerialul de șase ore și jumătate Isus din Nazareth, filmul vieții lui Isus. Până în sâmbăta dinainte de Paște, creștinii marchează Săptămâna Patrimilor iar capodopera ce evocă viața, moartea și Învierea Mântuitorului este nelipsită de pe micile ecrane.

Structurat pe mai  multe părți, Isus din Nazareth,  filmul lui lui Franco Zeffirelli va fi difuzat de Pro TV începând cu miercuri, 1 mai (de la ora 00.15). Partea a doua a filmului va fi difuzată în Joia Mare, iar sâmbătă și duminică ultimele trei părți ale filmului (ultima parte fiind difuzată îmediat după Slujba de Înviere).

Ministeria regizată de magistralul Franco Zeffirelli, cu Robert Powell în rolul principal, este aproape nelipsită în ultimele trei decenii din programele televiziunilor de la noi. În anii ’90 a fost difuzată de TVR, din 2007 și până în 2016 de Pro TV și, zece ani mai târziu, de Antena 1, iar acum s-a întors la Pro TV.

Unde vedem Isus din Nazareth de Paște 2024!

În fiecare an, în zilele dinaintea Paștelui, peste un milion și jumătate de telespectatori români retrăiesc viața pâmânteană și patimile lui Isus. Cei mai mulți telespectatori au fost în 2004, când filmul a strâns  1,5 milioane de  români în fața micilor ecrane.

Unde vedem ”Isus din Nazareth”

Vedem Isus din Nazareth de Paște la Pro Tv!

Din distribuția superproducției Isus din Nazareth se numără Claudia Cardinale, Ernesc Borgnine, Christopher Plummer, Anthony Quinn și magistraul Robert Powell, care a împlinit 80 de ani. La aproape 50 de ani de la turnarea  emblematicului film biblic, actorul britanic s-a implicat într-un alt proiect cinematografic, o serie ce încearcă să transpună adevărul din spatele legendei lui Isus Hristos.  

”Îmi și doresc, în noua serie, să arătăm natură divină a lui Hristos alături de natură sa umană. E foarte diferit să revin la povestea lui Iisus din această perspectivă”, a spus actorul care a vizitat recenti și România la Festivalul George Enescu.