Persoanele care vin din țările cu risc epidemiologic ridicat și contacții infectaților intră în CARANTINĂ

„În sfârșit avem Legea izolării, carantinării, care a intrat în vigoare de la ora 0.00. Trebuie să reamintim românilor că în urma deciziei CCR, peste 900 de pacienți au cerut externarea și peste 3000 de români diagnosticați nu au fost internați pentru tratament. Nu am avut nici posibilitatea legală de a impune izolarea lor la domiciliu. Pentru toate persoanele care au fost infectate în această perioadă nu am putut dispune izolarea contacților. Aceste două săptămâni de vid legislativ pot avea efecte extrem de negative”, a declarat premierul la începutul ședinței de guvern.

 

Ludovic Orban a subliniat că Executivul are obligația să ia toate măsurile pentru a opri răspândirea epidemiei.

 

„În cursul dimineții am avut pe video reuniunea CNSU care a luat deciziile necesare. Azi am hotărât să particip la ora 11.00 la reuniunea Colegiului Ministerului Sănătății cu directorii DSP-urilor și la ora 17.00 la videoconferința cu prefecții pentru a clarifica toate aspectele, pentru a transmite toate măsurile necesare în urma adoptării legii”, a arătat șeful Executivului.

 

Astfel, Orban a precizat că se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc din țările cu risc epidemiologic ridicat.

 

„Criteriul de risc: rata de cazuri noi la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile mai mare decât cea din România. Lista țărilor respective se revizuiește săptămânal de INSP. Sunt exceptate persoanele care nu prezintă simptome de Covid-19: șoferii de TIR-uri, șoferii de microbuze și autocare, membrii Parlamentului European şi ai instituțiilor internaționale, piloții de aeronave și personalul navigant, personalul navigant maritim și fluvial, lucrătorii în domeniul feroviar, lucrătorii transfrontalieri”.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed