Peste 1.100 de autoturisme exclusiviste, inmatriculate in Romania

În clasamentul înregistrărilor de mașini noi, din totalul celor 1.131 de înregistrări, mărcile care au consemnat scăderi față de primele nouă luni din 2013, sunt Audi (984 de unități,—8,89%), Lexus (40 de unități,—18,37%), Jaguar (31 de unități,—42,59%), Alfa Romeo (24 unități,—61,29%) și Lancia (17 unități,—55,26%).

 

Rezultate pozitive sau staționare față de anul anterior au fost consemnate în cazul Maserati (15 unități, +150%), Bentley (9 unități, +28,57%), Ferrari (6 unități, la fel ca în 2013), Lamborghini (3 unități, +100%) și Aston Martin (două unități).

 

În ceea ce privește înmatriculările de mașini exclusiviste second-hand, statistica oficială relevă faptul că, în perioada ianuarie — septembrie 2014, acestea au ajuns la 685 de unități, mai puține cu 26,26% în comparație cu același interval din anul precedent, când s-au consemnat 929 de exemplare. Pe acest segment, cea mai înmatriculată marcă a fost Lancia, cu 273 de exemplare, urmată de Jaguar (84 de unități), Acura și Audi (câte 67 de unități), Chrysler (57), Lexus (43), Dodge (40) și Cadillac (12).

 

Conform datelor DRPCIV, la nivel general, înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut, în primele nouă luni din 2014, cu aproape 4%, până la 159.533 de unități, comparativ cu aceeași perioadă din 2013, când numărul acestora era de 166.077 unități. Pe de altă parte, conform sursei citate, la nivelul lunii septembrie a acestui an, s-au înmatriculat 20.284 de autoturisme rulate, în creștere cu 9,69%, față de septembrie 2013.

 

Marca auto preferată a românilor, când vine vorba despre mașini rulate, a rămas, în continuare, Volkswagen, cu 45.008 unități înmatriculate din ianuarie până în septembrie 2014 (+7,72% față de anul trecut). Topul preferințelor continuă cu Opel (28.652 unități,—1,14%) și Ford (18.809 unități,—4,45%).

 

În ceea ce privește situația înmatriculărilor de mașini noi, statistica oficială arată că, la nivelul lunii septembrie a acestui an, s-au înregistrat 8.146 de unități, în creștere cu 25,59%, comparativ cu perioada similară din 2013. În septembrie, din totalul de vehicule nou înmatriculate, autoturismele au înregistrat o majorare de 23,83%, față de aceeași perioadă din 2013 (5.561 unități vs 4.491 unități).

 

În ceea ce privește mărcile preferate de către români, Dacia continuă să fie lider, cu 1.445 de exemplare noi înmatriculate în septembrie, însă în scădere de 4,24% comparativ cu septembrie, anul trecut. Pe locurile următoare s-au clasat: Volkswagen (820 unități, +110,80%), Skoda (550 unități, +33,82%) și Ford (487 unități, 70,88%).

 

La nivelul perioadei ianuarie-septembrie 2014, numărul autoturismelor noi înmatriculate în România a ajuns la 51.564 unități, mai mult cu 25,54% față de primele nouă luni din 2013, când se înregistraseră 41.073 unități.

 

La sfârșitul anului 2013, parcul auto național din România ajunsese la aproximativ 5,98 milioane de unități, în creștere cu 4,73% față de aceeași perioadă din anul precedent, potrivit DRPCIV. Din acest total, aproape 4,7 milioane de exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină. Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto național erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unități aveau un grad de uzură cuprins între 11 și 15 ani. Aproape 1,14 milioane de mașini erau mai vechi de 20 de ani.

 

În plus, la nivel general, 2,35 de milioane români au preferat mașinile Diesel, iar 3,32 de milioane cele pe benzină.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed