Peste 100.000 de noi locuri de muncă, disponibile în România. În ce domeniu se pot angaja cei interesați

0

Peste 100.000 de noi locuri de muncă sunt disponibile în România. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a făcut o declarație importantă referitoare la viitorul pieței muncii din România.

Ce trebuie să știe cei care vor să se angajeze? În cadrul unui eveniment recent, ministrul a anunțat că într-un domeniu vor fi disponibile peste 100.000 de posturi noi până în anul 2050.

„Mă bucur că reuşim din nou să încercăm să punem pe agenda publică, pe de o parte, noutăţile în materia tehnologiilor de mediu şi în acelaşi timp să discutăm încă o dată despre schimbări climatice, despre impactul pe care schimbările climatice îl au deja în România şi nu numai şi să sperăm că la sfârşitul acestor zile putem spune împreună că acest eveniment a fost unul de succes.

Abia aştept să particip şi să văd fiecare expozant, să văd ce anume propune în cadrul acestui târg. (…) Atunci când vorbim despre energie verde, atunci când vorbim despre surse de energie regenerabilă, că e energie eoliană sau energie solară, nu discutăm doar despre un mediu mai curat, ci şi despre tehnologii şi despre locurile de muncă.

Şi în scenariul ‘România neutră’, în care ne-am propus să ajungem până în anul 2050, vom avea cel puţin 100.000 de locuri de muncă noi, 100.000 de locuri de muncă „verzi”, a declarat Fechet în deschiderea evenimentului Green Energy Expo & Romenvirotec de la Romexpo.

Peste 100.000 de noi locuri de muncă sunt disponibile în România. În ce domeniu se pot angaja cei interesați

Menționăm că grupul belgian Sonaca este un adevărat gigant în industria aerospațială globală. Reprezentanții acestei firme au anunțat că vor investi 38 de milioane de euro într-o nouă fabrică care se va construi în România.

Fabrica va deveni operațională în anul 2025 și se vor căuta 160 de angajați. Această facilitate de producție va sprijini contractul încheiat cu Airbus pentru produsele A321 și va construi la dezvoltarea portofoliului de produse A320. Fabrica va fi construită în localitatea Moldovenești din județul Cluj.