Din 13.088 de sate existente în 1990, au rămas 12.957 la finele anului 2014. Un rol esențial l-a avut urbanizarea forțată din timpul comunismului care a produs efecte asupra satului românesc și după Revoluție. Satele sărace au rămas, treptat, pustii. Satele locuite de sași și șvabi au avut aceeași soartă. Fenomenul de depopulare a satelor s-a accentuat în momentul în care s-a deschis piața muncii din țările occidentale pentru muncitorii români.

Există alte câteva sate care au câțiva locuitori, unele chiar cu doi-trei locuitori. De exemplu, satul Olănești din județul Buzău mai are doar doi locuitori, soț și soție, din cei peste 200 care îl populau înainte de 1990. Câtă vreme aceștia mai trăiesc acolo, satul își păstrează titlul administrativ.

În 2002 persoanele care declarau limba germană ca limbă maternă erau 60.088, însă la recensământul din 2011 doar 27.019 persoane își declarase germana ca limbă maternă.

După al Doilea Război Mondial, populația germană se înjumătățise, dar a rămas relativ constantă până spre începutul anilor 1980, când a început exodul în masă. Un vârf al migrației germane s-a înregistrat în 1990, când peste 60 de mii de sași și șvabi au părăsit România.