Pilonul II deja a făcut plăți către 90.000 de români! Vești bune pentru milioanele care urmează să intre la plată

0

Sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II) a achitat peste 1,1 miliarde de lei pentru peste 88.000 de participanți și moștenitori, arată datele oficiale. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a adus mai multe modificări legale ce aduc avantaje substanțiale unei părți importante a celor care vor intra la plată în anii următori.

Moștenitorii participanților la sistemul de pensii administrate privat care mor înainte de a li se naște dreptul la pensie vor putea putea încasa imediat suma cuvenită. Este una dintre schimbările cu impact major pe care ASF le-a adus legislației în domeniul pensiilor. Până acum, moștenitorilor care aveau un loc de muncă deci erau, la rândul lor, participanți în sistemul privat de pensii, li se vă vărsa activul celui decedat în contul de Pilon II urmând să intre în posesia moștenirii abia atunci când ieșeau la pensie.

Amintim că peste 90% dintre cei care au ieșit până acum la pensie, pentru că au îndeplinit condițiile de vârstă sau din cauza unei invalidități, au optat pentru pentru încasare pensiei sub formă de plată unică, deși există și varianta plății eșalonate pe maximum 5 ani. Aceasta înseamnă că beneficiarii de pensie își doresc să încaseze activul cât mai rapid, context în care modificarea legală prezentată mai sus aduce în mod clar un avantaj.

Ca pondere în totalul plăților făcute până acum, plățile către moștenitori reprezintă între 10 și 15%. După primele nouă luni din 2022, de exemplu, când s-au făcut 18.000 de plăți, ponderea cazurilor în care participantul a decedat este de 11%. Aceasta înseamnă că doar în primele luni de anul trecut aproape 2.000 de oameni ar fi putut încasa pensia moștenită pe loc, dacă ar fi fost în vigoare actuale legislație. În absența modificărilor ei sunt nevoiți să aștepte până împlinesc vârsta de pensionare.

Articolul integral pe STUDII FINANCIARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.