Plăţile refuzate de bănci au coborât în aprilie la valoarea minimă de după septembrie 2008

0

Valoarea refuzurilor la plată cu instrumente de debit a depăşit de două ori pragul de un miliard de lei, situându-se în ultimii doi ani şi jumătate în fiecare lună cu mult peste 500 de milioane de lei. În septembrie 2008 băncile au respins instrumente de debit în sumă de 386,8 milioane de lei.

Comparativ cu luna aprilie 2010, refuzurile la plată prin instrumente de debit au fost cu 31,4% mai mici în acest an.

Scăderea sumelor refuzate la plată prin instrumente de debit în luna aprilie a fost similară cu declinul valorii neacceptărilor de bilete la ordin, care au ajuns la nivelul de 441,4 milioane de lei.

În primele patru luni, plăţile prin instrumente de debit refuzate de către bănci au însumat 2,2 miliarde de lei, fiind cu peste 25% mai mici decât sumele respinse în perioada similară de anul trecut.

Totodată, băncile au raportat în aprilie cele mai puţine cazuri de refuzuri la plată la Centrala Incidentelor de Plăţi de la BNR după primăvara anului 2008, doar 18.948 de incidente, cu 20% mai puţine decât în martie şi cu 34% sub nivelul din aceeaşi lună din 2010.

Astfel, suma medie a unui refuz la plată cu un intrument de debit a fost în aprilie de 25.000 de lei.

Şi numărul titularilor de cont care au generat incidente de plată a scăzut semnificativ în aprilie, la 6.920 de persoane şi firme, nivelul minim înregistrat după luna iunie 2008.

Incidentele de plată produse de titularii de cont la plată pot fi majore sau nu, în funcţie de motivul pentru care se refuză plata. Exemple de incidentele de plăţi majore sunt instrumente de plată trase în descoperit de cont, cecuri emise fără autorizarea trasului sau cu dată falsă sau cărora le lipseşte o menţiune obligatorie, cecuri circulare sau de călătorie emise „la purtător”, cecuri emise de către un trăgător aflat în interdicţie bancară, cambii scontate fără a exista creanţa cedată în momentul cesiunii acesteia.

Sumele refuzate la plată cu instrumente de debit încadrate în categoria incidentelor majore au fost de 433 milioane de lei, reprezentând 16.822 de refuzuri.

Informaţiile privind incidentele de plăţi sunt menţinute în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi pe o perioadă de 7 ani de la data înscrierii.