Plevneliev: Bulgaria şi România, ţapi ispăşitori pentru problemele interne ale unor ţări din UE

Într-un interviu pentru săptămânalul german Focus, citat de mediapool.bg, Plevneliev susţine că „din păcate, Bulgaria şi România sunt întotdeauna folosite ca o scuză convenabilă pentru problemele interne ale partenerilor noştri europeni”. Plevneliev susţine că trebuie studiate date concrete, înainte de a lansa astfel de acuzaţii. „Din presupuşii 20.000 de romi bulgari şi romi din România care s-au mutat în Franţa, numai 600 erau din Bulgaria şi doar 80 dintre ei se aflau în Franţa ilegal”, subliniază el.

 

Şeful statului bulgar admite că există o problemă cu romii, dar notează că problema trebuie să fie foarte clar definită. „Bulgaria nu are milioane de romi, numărul lor exact este de 300.000. Ei reprezintă mai puţin de 5% din populaţie”, afirmă el.

 

Comentând asupra noii amânări a intrării Bulgariei în Schengen, el cere o recunoaştere mai bună a eforturilor ţării de a păzi frontierele externe ale UE.

El subliniază că Bulgaria a investit un total de 100 milioane de euro în acest domeniu şi frontiera ei este sigură. „Sunt doar 200 de intrări ilegale pe an la graniţa bulgaro-turcă, în timp ce în Italia şi Grecia numărul lor este mai mare de 20.000”, adaugă Plevneliev.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed