În cea de a doua ediție a podcastului Agenției Naționale pentru Sport, moderat de Roxana Ciuhulescu și Gabriel Toncean (Vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport), campioana olimpică la gimnastică artistiscă, Andreea Răducan, face dezvăluiri emoționante.

Un nume de referință în istoria sportului românesc și un exemplu de determinare, Andreea Răducan crede că nu doar performanța podiumului contează în Sport:

„Trebuie să înțelegem că noi, părinții, suntem primul exemplu pentru copii. Iar noi, cei care lucrăm în lumea Sportului… e cazul să facem cumva ca mesajele noastre să răsune și mai bine, pentru ca cei mici și părintii lor să conștientizeze importanța și a atenției la alimentație și a practicării sportului. Nu mă refer acum neapărat la sportul de performanță, pentru că uneori părinții spun că nu își orientează copiii în acest domeniu pentru că e complicat, trebuie să facă sacrificii, e multă muncă și poate copilul respectiv nu ajunge un campion. Dar nu numai despre asta este vorba! Dacă ajunge un campion, acesta e destinul lui și foarte frumos! Dar lucrurile importante nu le învățăm doar din acel moment în care suntem pe podium și primim o medalie sau un trofeu, ci din tot acel parcurs până a ajunge acolo, la competiția supremă, să zicem, fie că vorbim de un campionat european, unul mondial sau de Jocurile Olimpice, și, de fapt, lecțiile de acolo ni le luăm. Momentul de pe podium este încununarea muncii.”

Provocată să discute și despre familia sa și despre posibilitatea ca Amira Sophia și Andrei Filip, copiii Andreei Răducan să facă performanță în Sport, fosta gimnastă a precizat:

„Eu nu zic că, dacă am facut eu sport de performanță, cu siguranță și copiii mei vor ajunge mari campioni. Poate că vor fi campioni într-un alt domeniu. Până la urmă campionii nu sunt doar în sport, nu? Eu așa le povestesc copiilor.”

Drumul spre medalii este întotdeauna greu, și presărat cu sacrificii, dar și cu oameni-reper:

„Deva a fost acasă o bună perioadă de timp pentru mine, departe de ai mei, de mama, de tata, de fratele meu. Surorile mele au fost colegele mele, până la urmă, nu degeaba în cartea autobiografică, Reversul medaliei, i-am și numit pe antrenorii noștri, Octavian Belu si Mariana Bitang, a doua pereche de părinți. Pentru că, sigur, noi eram în contact cu părinții noștri chiar și la distanță, dar cei care erau zi de zi, noapte de noapte cu noi acolo erau antrenorii, și de asta le și sunt foarte recunoscătoare, nu doar pentru faptul că au reușit să șlefuiască acest talent pe care Dumnezeu mi l-a dat, de a practica gimnastica, dar și pentru faptul că au fost acolo pentru noi și în momentele în care poate durea o măsea, în care poate aveam o altă problemă. Mama avea deseori nopți în care poate îi venea evident să plângă, știind că sunt departe și poate că aveam antrenamente mai nereușite sau poate mergeam bine la antrenament, dar o competiție nu aducea rezultatele pe care mi le-aș fi dorit. Poate că aveam greutate în plus și seara nu prea mâncam și atunci nici ea nu putea să mănânce nimic. Deci cumva părinții trăiau și împărtășeam emoția asta și greutatea distanței dintre noi, însă cred că au avut înțelepciunea de a mă lăsa, mai ales tata, pentru că mama, trebuie să spun, nu prea a fost de acord, însă tata a insistat foarte tare să mă lase să-mi scot aripile și să zbor către unde va fi drumul meu. Și asta mi se pare un act de mare curaj pe care sper din suflet să pot să-l am și eu cu copiii mei”.

Mărturisirile emoționante cuprind și emoția despărțirii Andreei Răducan de tatăl său:

„În ceea ce mă privește, știi că de lucruri cumva te desprinzi, fie și de o medalie olimpică, cum a fost cea de de aur în finala de la individual compus. Însă despărțirea cea mai grea a fost de tata. L-am pierdut pe tata în anul 2006. Deja au trecut atât de mulți ani și a și fost o legătură foarte frumoasă între noi. O dată, pentru că el a fost foarte pasionat de sport și poate că bunicii mei nu i-au înțeles foarte bine dorința asta de a practica sport. A jucat fotbal și era destul de talentat din cate am înteles și am vazut și câteva fotografii, însa am putea crede că a rămas cumva cu un vis neîmplinit și din acest motiv și-a dorit foarte mult ca noi să practicăm sport”. Însă de fiecare dată când mergeam la sala de gimnastică îmi spunea că ceea ce fac este bine pentru mine și că o să înțeleg atunci cand o sa cresc. De fapt, ținea foarte mult la educația prin sport, la ceea ce inseamnă disciplină”.

Andreea Răducan și Simona Halep sunt cazurile cele mai cunoscute de românce… nedreptățite de contexte în care apare cuvântul „dopaj”. Cea mai notabilă performanță a Andreei Răducan a avut loc la Jocurile Olimpice de Vară din 2000 de la Sydney, unde a câștigat Medalia de Aur în proba individual-compusă. Cu toate acestea, a fost ulterior descalificată din cauza unui test antidoping pozitiv, deși mulți au considerat nedreaptă această decizie.

„Eu, o dată în plus, spun că n-am de ce să nu consider acea medalie. Sigur, cu tot respectul pentru toți oamenii implicați, pentru colegele mele… este o medalie pentru care știu cât am muncit, pe care știu că am câștigat-o și indiferent de deciziile pe care le pot lua unii sau alții – care nu au curaj să spună că și ei pot greși, că și despre asta este vorba -… Comitetul International Olimpic la momentul respectiv a recunoscut, știind că nu este vina mea, dar că sunt niște reguli pe care, în paranteza aș spune eu, ar fi bine ca și dumnealor să le respecte. Și simt că este o medalie care îmi aparține, egal că o am sau nu fizic, e un titlu pentru care am muncit enorm. Cred că nu medalia neaparat fizic m-ar mulțumi, ci a se recunoaște faptul că ea este a mea”

Despre cazul Simonei Halep:

„Ce s-a întâmplat acolo… cred că nici ea nu știe exact și probabil că își dorește să afle. Oricum, este absolut… cum să spun, greu de explicat în cuvinte ce-i în sufletul unui sportiv când primește o astfel de veste, în care știi că nu a depins de tine. Simona n-are cum să știe ea dacă susținătorul de efort a depășit gramajul permis. Nici dacă… nu știu… nutriționistul i-a dat ce trebuie. Cumva, de asta lucrăm în echipă. Fiecare cu aportul său. Noi suntem cei care trebuie să prezentăm show-ul cât mai bine, cu munca și efortul tuturor. Dar de aici până să răspunzi și pentru ce a facut medicul, și coregraful, și antrenorul, si nutriționistul, și preparatoril fizic… Se pare că nu, n-ai cum, n-ai, n-ai cum să faci față…”

Puteți urmări podcastul moderat de Roxana Ciuhulescu, aici: