money.ro
Piețe financiaremoney.ro

E. Boc: Salariile membrilor Guvernului vor fi reduse voluntar cu 20% (Video)

Publicat la 24.07.2009, 12:03:16

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
E. Boc: Salariile membrilor Guvernului vor fi reduse voluntar cu 20%  (Video)
"Ca semn de restructurare a cheltuileilor bugetare la nivel de personal, salariile, începând cu primul ministru şi continuând cu a celorlalţi membrii din Guvern vor avea voluntar, nu prin lege, nu prin ordonanţă, nu prin altceva, vor fi diminuate cu 20% începând cu 1 august până la sfârşitul anului", a declarat premierul Emil Boc.

Guvernul ar avea de unde să reducă din cheltuieli dacă ne uităm la schema agenţiilor din subordine. Bugetul de stat este împovărat de sute de agenţii, autorităţi naţionale, regii autonome, inspectorate, instituţii. Toate aceste entităţi înghit anual miliarde de lei.

Premierul Emil Boc a promis că va tăia din numărul bugetarilor şi al agenţiilor în perioada următoare. Ministerele au în subordine mai bine de 200 de agenţii, autorităţi naţionale sau instituţii, unele cunoscute, altele mai puţin. De exemplu, în coordonarea Ministerului Justiţiei intră Regia Autonomă Multiproduct, al cărei scop este de a reintegra prin muncă persoanele condamnate la închisoare. Este doar una dintre nenumăratele regii care sunt pe pierdere. La Ministerul Agriculturii, există Autoritatea Hipică Naţională. Pe scurt, o strategie în domeniul cabalinelor are nevoie de subvenţii de 3,4 milioane de lei de la buget. Salariile acestei autorităţi se ridică la 2 milioane de lei pe 2009.

Tot în subordinea Agriculturii, este şi Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, care avea, în 2008, un buget de cheltuieli de 63,7 milioane de lei. Cluburile sportive Dinamo şi Steaua, aflate în subordinea Ministerelor de Interne, respectiv al Apărării, ar trebui să primească în acest an subvenţii de 56 de milioane de lei împreună.

Ministerul Culturii şi Cultelor are în plan investiţii de 61 de milioane lei în biserici. În plus, pe lista bugetului apar şi nume precum Corul de Cameră Madrigal, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor sau Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc.

Pe lângă numele mai puţin cunoscute se află şi ordonatori de credite mari precum Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care înghite de la bugetul de stat peste 700 de milioane de lei, dintre care mai bine de 500 de milioane se duc pe cheltuielile de personal. Analiştii susţin că o reducere a cheltuielilor şi a numărului agenţiilor ar aduce economii substanţiale la buget.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite