Ponta: Avem o concurenţă la coabitare. O să merg şi eu la reuniunea comandanţilor de navă

El a adăugat, însă, imediat după această remarcă, faptul că este important ca la Congresul Avocaţilor să fie invitaţi atât şeful statului, cât şi primul-ministru.

 

„În general, politicienii vorbesc foarte mult despre justiţie, şi cei care sunt de profesie, şi cei care nu sunt de profesie. Astăzi, de dimineaţa, am fost un pic invidios şi mi-am propus să particip şi eu la următoarea reuniune a Uniunii comandanţilor de navă. E concurenţa asta, chiar şi când e coabitare, şi întotodeauna e ca la tango, fiecare face un pas, îl urmează şi celălalt”, a continuat Ponta. „Singura categorie care e implicată în toate fazele sistemului de justiţie sunt avocaţii. Voi fi o perioada scurtă ministru al Justiţiei şi nu voi avea timp să schimb toate lucurile. Putem avea o justiţie funcţională”, a declarat premierul.

 

Victor Ponta le-a mai spus participanţilor că şi el, când era avocat, a fost dat afară din sala de judecată de câteva ori.

„Am fost exclus din săli de judecată, când eram avocat. Un an, doi, trei să nu vă bazaţi pe mine la avocatură. Voi mai rămâne în politică”, a spus premierul.

 

La lucrările Congresului avocaţilor a fost şi preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a declarat în faţa participanţilor la lucrări că mai există politicieni care cred că justiţia poate fi influenţată şi că el însuşi a trăit pe propria piele „intenţia de trafic de influenţă”. În plus, preşedintele a spus că politicul trebuie să înţeleagă faptul că justiţia, cu cei trei piloni ai ei – judecător, procuror, avocat – este intangibilă din punct de vedere al traficului de influenţă, al influenţării deciziei. Citeşte mai mult.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed