AcasăEconomiePopescu: Românii nu au de ce se teme că nu vom avea...

Popescu: Românii nu au de ce se teme că nu vom avea gaze naturale în această iarnă. Nu vedem în acest moment motive pentru a reduce cu 15% consumul de gaze, dar ar trebui să ne obişnuim să facem un minim efort de economisire

„Evident că lucrăm la ministerul Energiei la acest lucru, la planul privind reducerea consumului de gaze cu 15%, dar trebuie să facem distincţii. În 26 iulie s-a aprobat în consiliul de miniştri acest regulament european care, începând cu 1 august, dă dreptul voluntar fiecărui stat membru să facă o reducere a consumului de gaze cu 15%. De la voluntar la obligatoriu se va trece dacă Comisia Europeană ridică nivelul de alertă. Nu vedem în acest moment motive pentru a reduce cu 15% consumul. Gradul de umplere a depozitelor noastre a depăşit 59%, suntem la 59,48%, respectiv 1.823.000.000 de metri cubi de gaze naturale. Se lucrează la acest plan, aşteptăm de la Comisia Europeană modul de calcul, pentru că în regulament nu a fost precizat. (…) Românii nu au de ce se teme că nu vom avea gaze naturale în această iarnă”, a precizat ministrul, precizând că România a avut anul trecut 2,4 miliarde de metri cubi în depozite, adică aproape 80% din 3 miliarde. 80% în depozite şi am rămas în această iarnă cu 700 milioane în stoc”, a explicat Virgil Popescu, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului. 

Cu toate acestea, ministrul Energiei i-a îndemnat pe români să înceapă să facă economie la energie.

„Cred că ar trebui şi noi să ne obişnuim să facem un minim efort de economisire, să închidem un bec într-o cameră în care nu mai suntem, să nu ţinem apa caldă dată drumul dacă nu este cazul. Am văzut că toate statele europene fac acest lucru. Şi eu cel puţin provin din generaţia care a trecut prin epoca comunistă şi a suferit din cauza multelor restricţii cu privire la energie electrică, la încălzire. Dar cred că ar trebui să ne obişnuim şi să ne schimbăm mentalitatea, pas cu pas se face totul. Orice economiisre a consumului duce la o economisire a bugetului propriu al familiei şi ne aduce şi mai mulţi bani în buzunar”, a adăugat Popescu.

Chestionat despre o posibil suprataxare a profiturilor companiilor din energie, el a spus că: „nu este în obiectul de activitate al ministerului Energiei”.

Acesta a mai precizat că fiind acordate în prima schemă, din iarnă, compensările furnizorilor, au fost sub estimările Ministerului Energiei şi sumele au fost date  din banii viraţi de Hidroelectrica, iar plăţile pe lunile următoare vor fi făcute după ce furnizorii transmit cererile.

„Absolut toate plăţile care au venit de la autorit de reglm sunt plătite sau sunt pe circuitorul de plată. Estimăm că ne vom închide pe prima schemă de compensare, noiembrie-decembrie-ianuarie-februarie în jur de 2,5-3 miliarde lei, sub bugetul pe care l-am estimat. Toţi aceşti bani au venit din dividendul suplimentar de la Hidroelectrica. Au început, de o săptămână, să se depună cererile pe luna aprilie. Vom avea cu certitudine pe rectificarea bugetară o parte din bani pentru a face plăţile pentru lunile care urmează”, a completat Popescu.

El a mai precizat că deja este reglementat preţul la faze naturale.

„Preţul la gaze naturale este reglementat, către furnizorii clienţilor casnici. Mai mult, producătorii au obligaţia să vândă cu 250 lei către producătorii de energie electrică. Avem deja pe piaţă un preţ reglementat. Vorbim de piaţa energiei electrice – este o decizie pur politică a coaliţiei, o să discutăm în coaliţie. Reglementarea pieţei după o eventuală decizie politică nu o face guvernul, ci ANRE”, a conchis Virgil Popescu.

Ultimele Articole