Portofoliul mediu la ING Private Banking: 400.000 €

Valoarea minimă a plasamentului iniţial este de 100.000 de euro, dar bancherii de la ING acceptă în anumite cazuri şi sume mai mici. “Avem totuşi flexibilitate în abordarea acestui prag minim, pentru că e mult mai important pentru noi să construim parteneriate pe termen lung decât să monitorizăm strict condiţiile de accesare a serviciului. De aceea, există unele situaţii în care clienţi care nu au încă aceasta sumă, dar prezintă evidenţe clare că într-o perioadă scurtă de timp vor îndeplini condiţia pragului, pot beneficia de serviciile noastre”, spune Dana Lupu.

Clienţii de private banking ai ING au plasamente preponderent pe piaţa monetară (money market), pe lângă depozitele bancare fiind căutate şi certificatele de trezorerie, titlurile de stat româneşti şi eurobondurile.

“După ce impactul cel mai puternic al crizei a trecut, apar din ce în ce mai clar semne că investitorii devin tot mai interesanţi de plasamente pe termen mediu şi lung, altele decât cele de money market”, a precizat bancherul de la ING.

Clienţii de private banking ai ING investesc şi în cele nouă fonduri mutuale înregistrate în Luxemburg, dintre care două, ING Romanian Equity şi ING Romanian Bond, “sunt 100% româneşti“, denominate în lei şi administrate de ING Investment Management România. Serviciile de private banking de la ING sunt organizate astfel încât clienţii au la dispoziţie doi profesionişti care se ocupă de relaţia cu banca, unul fiind aşa-numitul bancher personal, care oferă consultanţă pentru investiţii şi portofoliu, iar celălalt este managerul de relaţii curente, care ţine permanent legătura cu clientul.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole