Presiune mare pe piaţa locală a grâului, unde după un an excelent din punctul de vedere al recoltei a început un război al nervilor între producători şi traderii de cereale. Totul se calculează în bani, mulţi bani, iar cine cedează primul pierde zeci sau chiar sute de milioane. Nimic nou faţă de anii precedenţi – doar că cifrele sunt mult mai mari în anul 2011.
ORDINE DE MĂRIME. „Este o producţie de excepţie, ca mărime, însă nu înseamnă că a fost atins potenţialul maxim al României. Un potenţial maxim al României în următorii ani ar putea fi între 10 şi 12 milioane de tone de grâu“, spunea Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la mijlocul lunii septembrie, când erau deja contabilizate circa 7,2 milioane de tone de grâu din producţia anului în curs.
În plus, reprezentanţii ministerului mai precizează că în fiecare an rămân neînregistrate între 1,2 şi 1,4 milioane de tone de grâu, care se află în fermele mici, de semisubzistenţă, cu potenţial comercial mic, unde cultura grâului este complementară altor activităţi. Astfel, în realitate, producţia de grâu din 2011 s‑ar situa undeva în jurul valorii de 8,5 milioane de tone, creştere pusă pe seama condiţiilor climatice favorabile culturilor de păioase.
O producţie foarte bună, dacă este să observăm că în 2010 România a produs 5,8 milioane de tone de grâu, chiar pe o suprafaţă mai mare decât în 2011.
Însă o asemenea situaţie nu putea să rămână neobservată de marii traderi de cereale şi alte produse agricole, companii multinaţionale ca Alfred C. Toepfer, Cargill Agricultura sau Bunge România. Ca o paranteză, afacerile primilor cinci traderi de cereale din România în funcţie de cifra de afaceri – Cargill Agricultura, Alfred C. Toepfer, Bunge România, Nidera România, Agricover şi Glencore Protein au cumulat în 2010 vânzări totale de 1,3 miliarde de euro.
Iar în situaţia în care acelaşi ministru Valeriu Tabără estima că România ar putea exporta circa patru milioane de tone de grâu din producţia acestui an, pare să se fi creat contextul perfect pentru un an la fel de bun şi pentru traderi, cel puţin la fel de bun ca şi pentru producătorii de cereale. Ba chiar mai bun decât pentru producători, dacă luăm în calcul marjele cu care operează traderii.
„Aceasta este frumuseţea comerţului cu cereale: trebuie să ştii când să cumperi şi când să vinzi, trebuie să ştii de unde să cumperi şi cui să vinzi“, spune, într‑o discuţie cu MONEY EXPRESS, angajatul unei companii de top de trading de produse agricole din România. El nu a dorit să‑i publicăm numele şi compania pentru care lucrează, motivând o anumită discreţie impusă de conducerea companiei în ceea ce priveşte modul în care îşi desfăşoară activitatea.
PRODUCĂTORI VS TRADERI. De altfel, sunt extrem de rare cazurile în care traderii de cereale şi alte produse agricole vorbesc deschis despre acest business. Mai degrabă ies la suprafaţă frustrările producătorilor agricoli, care nu de puţine ori se văd în situaţia de a‑şi vinde recoltele pe bani puţini, la limita acoperirii costurilor de producţie. De exemplu, cel mai mare cultivator de grâu din România, compania TCE 3 Brazi, deţinută de omul de afaceri Culiţă Tărâţă, a evitat să vândă către traderi. El a vândut o parte din grâu morarilor din România, pentru că traderii ofereau mai puţin.
„Am vândut grâu pentru panificaţie cu 195 de euro/tonă, în timp ce comercianţii mi‑au oferit 170 de euro/tonă“, spune Culiţă Tărâţă, care adaugă că traderii au oferit acest preţ considerând că grâul este furajer, şi nu pentru panificaţie. Tărâţă administrează circa 56.000 de hectare de teren agricol în Insula Mare a Brăilei, iar în acest an a cultivat cu grâu 28.000 de hectare şi a obţinut 116.000 tone de grâu.
Însă nu toţi producătorii de grâu au forţa de negociere a marilor agricultori, ca Adrian Porumboiu, Ioan Niculae sau Culiţă Tărâţă, şi cedează destul de repede în faţa traderilor
Citeşte mai departe în MONEY EXPRESS povestea tristă a grâului românesc