Premiile Nobel au un rival mai darnic

0

Premiul pentru Realizări în Ştiinţele Vieţii este finanţat de trei magnaţi: Mark Zuckerberg, creierul reţelei de socializare Facebook, Sergey Brin, co-fondator al motorului de căutare Google, şi investitorul rus Yuri Milner. Aceştia şi-au verificat bine conturile şi au constatat că pot finanţa cu uşurinţă unele cercetări asupra cancerului, diabetului, maladiei Parkinson şi a altor boli. Fiecare dintre cele 11 distincţii valorează 3 milioane de dolari, faţă de 1,1 milioane de dolari cât se acordă la câştigarea unui Nobel.

Rusul Yuri Milner, un investitor puternic în reţelele sociale online, este cel care a început această tradiţie anul trecut. Milner a dat 9 premii în domeniul fizicii fundamentale, în valoare totală de 27 de milioane de dolari. Pentru anul acesta au fost cooptaţi şi Zuckerberg şi Brin, alături de soţiile lor. Alţi miliardari au fost solicitaţi să se alăture acestui proiect.

 

Cei 11 câştigători ai Premiilor pentru Ştiinţele Vieţii vor fi anunţaţi public. Numele lor au fost publicate deja pe pagina de internet a fundaţiei. Printre ei se numără specialişti din SUA, Japonia, Italia şi Olanda. Unul dintre laureaţi este olandezul Hans Clevers, în vârstă de 55 de ani, profesor de genetică moleculară. Au fost apreciate eforturile sale în studiile asupra celulelor stem şi a cancerului de colon.

 

Interesant este că oricine poate nominaliza un om de ştiinţă pe site-ul fundaţiei. Nu există limită de câştigători pentru o categorie, faţă de Nobel, unde limita este de trei laureaţi. Cei 11 aleşi în 2013 vor face parte dintr-un comitet care va desemna câştigătorii de anul viitor.