Președintele Nicușor Dan a anunțat că va contesta decizia AEP privind decontarea campaniei electorale

Denisa Gelatu

Nicusor Dan

Președintele Nicușor Dan afirmă că a primit de la Autoritatea Electorală Permanentă 60 de milioane de lei, cu un milion de lei mai puțin decât suma solicitată pentru decontarea cheltuielilor din campania electorală. El a precizat că va plăti cele 58,5 milioane de lei împrumutate și că va contesta decizia instituției pentru diferența nerambursată.

Președintele Nicușor Dan anunță că va contesta decizia AEP

Președintele a explicat că banii au ajuns „acum vreo două sau trei zile” și că, în total, campania sa electorală a costat 61 de milioane de lei, din care 58,5 milioane au fost împrumuturi și 2,5 milioane donații.


„Banii au venit acum vreo două sau trei zile. În linii mari, eu am cheltuit în cele două tururi 61 de milioane de lei, din care 58 de milioane şi jumătate împrumutaţi şi două milioane şi jumătate donaţi. Dacă AEP-ul mi-ar fi restituit toţi banii pe care i-am cheltuit, aş fi rămas cu două milioane şi jumătate şi s-ar fi pus problema ce fac cu ei. AEP mi-a restituit 60 de milioane, cu un million de lei mai puţin, aproximativ”, a spus Nicușor Dan, conform Digi 24.

El a precizat că, după achitarea împrumuturilor, îi vor rămâne aproximativ 1,5 milioane de lei, iar diferența de un milion de lei, care nu i-a fost rambursată, va face obiectul unei contestații în instanță.


„După ce voi plăti cele 58 de milioane şi jumătate împrumuturi, vor rămâne 1 milion şi jumătate. Restul de un million, pe care nu mi l-a dat înapoi AEP-ul, o să contestăm asta, o să fie un proces şi procesul ăsta probabil că va dura, aşa cum ştiu instanţele de contencios, cam doi ani”, a precizat el.

Nicușor Dan a reiterat și intenția de a direcționa fondurile rămase către organizații civice, nu sociale.


„Vorbim de un milion şi jumătate acum şi un milion eventual peste două ani. Şi îmi menţin ideea de a-i da către organizaţii civice, nu sociale”, a spus el. „E mult mai emoţional să dai bani pe social. Eu cred că nu se dau suficienţi bani pentru zona civică, oamenii care se ducă să pună întrebări la autorităţi, să dea autorităţile în judecată, să constrângă autorităţile să respecte legea.”

Acesta a mai adăugat că va crea un mecanism transparent pentru alegerea acestor organizații.


„N-aş vrea să aleg eu o astfel de cauză, ci să facem un fel de concurs. Deci o să mai dureze. Deci banii, ăştia un milion şi jumătate de acum, o să-i punem într-un cont şi, când o să facem tot cadrul pentru a-i da, o să vă anunţ”, a transmis Nicușor Dan.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole