Primarul Clujului, Emil Boc, intervine în cazul Gheboasă. „Când am să mă întâlnesc cu organizatorii Untold, am să recomand să aibă un filtru prealabil, suplimentar”

Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit la o un post local de radio despre prestația lui Gheboasă la Untold. Edilul spune că există o limită în orice și când se va întâlni cu orgaanizatorii festivalului le va recomanda să filtreze artiștii care urcă pe scenă.

„Acest artist ar trebui să înțeleagă că limitele libertății de exprimare există și nu pot avea incitări la discriminări și manifestări obscene contrare a bunelor moravuri. Vorbim de tânăra generație, pe care dacă nu o protejezi, ce valori va promova mai departe? (…) Este treaba autorităților statului să deceleze în ce măsură acele versuri, este vorba despre Consiliul Național al Audiovizualului, Consiliul Național de Discriminare dacă este cazul, Jandarmeria a aplicat o amendă considerând că acele versuri încalcă prevederile legale și reprezintă contravenție. Există o limită în oricine! Nimeni nu are voie să spună în public orice, oriunde, oricând, distrugându-ne valorile pe care o societate o are în construire (…). Eu nu spun că toate acestea se regăsesc în versurile acestui artist, el a intrat în vizor din cauza UNTOLD, dacă era pe altă scenă nu îl băga nimeni în seamă. Când am să mă întâlnesc cu organizatorii Untold am să recomand să aibă un filtru prealabil, suplimentar. Când pui sigla UNTOLD, legitimezi pe foarte mulți, iar eu nu pot să spun să îl invite la ăla sau pe ăla. Dar brandul îi obligă să aibă o atenție sporită”, a spus Emil Boc, la postul radio Napoca Live.

Primarul Emil Boc a făcut referire și la aspectele legate de Constituție în acest caz.

„Eu mă bucur că există o astfel de dezbatere în societatea românească și trebuie să existe. Vreau să clarific câteva lucruri din punct de vedere legal. În articolul 30 din Constituție care începe la alineatul 2 cu fraza ‘Cenzura de orice fel este interzisă’. Asta este diferența între democrație și dictatură. În dictatură orice era spus trebuia aprobat în prealabil (…). Democrația pornește de la ‘Cenzura de orice fel este interzisă, libertatea de creație este garantată’, dar nu totul se poate ascunde în spatele libertății de exprimare și atunci vine Constituția foarte clar și spune în trei articole consecutive ce limite avem (…). Libertate totală nu există nici în jungla Amazoniană. Libertatea totală nu este specifică conviețuirii umane. Vine legea și spune ‘Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau violență publică, precum și manifestările obscene contrat bunelor moravuri’. Aceste lucruri sunt interzise prin Constituție și oricine face acestea trebuie să se supună Constituției și regulilor prevăzute de ea”, a mai declarat Emil Boc.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed