Primarul din Rm. Vâlcea rămâne în arest, CAB i-a respins recursul faţă de măsura preventivă

Emilian Frâncu fusese reţinut, în noaptea de 25 spre 26 aprilie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce a fost prins în flagrant primind 50.000 de lei de la administratorul unei firme căreia îi încredinţase un contract de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spaţii publice.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 26 aprilie, arestarea preventivă a edilului, decizia fiind atacată cu recurs.

La Tribunal, Frâncu a susţinut că este nevinovat, că banii nu îi erau destinaţi şi că ar fi încercat să obţină o sponsorizare pentru evenimentele legate de împlinirea a 625 de ani de la atestarea oraşului Râmnicu Vâlcea.

 Tribunalul Bucureşti a notat, în motivarea deciziei de arestare preventivă a primarului din Râmnicu Vâlcea, că acesta s-a folosit de funcţia sa pentru a obţine bani, este un pericol pentru ordinea publică şi intenţiona să comită o nouă faptă de luare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, la începutul anului, Primăria Râmnicu Vâlcea a încredinţat unei firme un contract de prestări de servicii în valoare de 200.000 de euro pentru lucrări de amenajare a unor spaţii publice din municipiul Râmnicu Vâlcea.

În luna ianuarie, primarul Emilian Frâncu i-ar fi cerut administratorului firmei, denunţător în cauză, un procent de 10 la sută din valoarea contractului.

După finalizarea lucrărilor menţionate în contractul de prestări de servicii şi plata unei prime tranşe din banii datoraţi de Primărie, la 22 aprilie, Emilian Frâncu i-ar fi pretins administratorului firmei, printr-un intermediar, suma de 50.000 de lei. În schimbul banilor ceruţi, Frâncu trebuia să semneze documentele care condiţionau efectuarea plăţii celei de-a doua tranşe către firma denunţătorului, în contul prestării de servicii al căror beneficiar era Primăria Râmnicu Vâlcea, susţin procurorii DNA.

Primarul Emilian Frâncu i-ar mai fi cerut administratorului firmei suma de 40.000 de lei, „disimulată într-un contract de sponsorizare”, după plata ultimei tranşe pentru prestarea serviciilor, mai spun anchetatorii.

În 25 aprilie, conform înţelegerii, administratorul firmei i-a remis lui Emilian Frâncu, prin intermediar, suma de 50.000 de lei, primarul fiind prins în flagrant, a mai precizat DNA.

Potrivit unor surse judiciare, în dosarul în care este vizat Emilian Frâncu ar exista o înregistrare ambientală între primar şi un arhitect din Capitală, denunţător în acest caz. În înregistrarea aflată la dosar, primarul îi îndică arhitectului locul în care să fie lăsaţi banii conveniţi, respectiv la secretariatul unei televiziuni locale care aparţine familiei edilului.

De altfel, flagrantul în acest caz a fost realizat la sediul televiziunii, cei 20.000 de euro fiind găsiţi în secretariat.

În februarie, Primăria, în colaborarea cu Ordinul Arhitecţilor din România, în parterneriat cu filiala teritorială Sibiu – Vâlcea, a lansat un concurs cu premii pentru cele mai bune soluţii de „Reorganizare şi amenajare a spaţiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea”. Din cele 19 proiecte depuse, 17 au fost acceptate să intre în concurs. Câştigătorul premiul întâi, în valoare de 4.500 de euro, a fost desemnat proiectul „Simbol de identitate” al arhitectului Sorin Dragoş Popescu, din Bucureşti.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed