Primarul Parisului Anne Hidalgo îşi justifică printr-un sofism voinţa de a renunţa la energia fosilă prin faptul că toate toate conflictele de după al Doilea Război Mondial sunt legate de hidrocarburi

0

”Ceea ce ne spune Războiul din Ucraina este că, până la urmă, toate conflictele de pe planetă, cel puţin după al Doilea Război Mondial, sunt conflicte legate de însuşirea energiilor fosile (…) şi trebuie, astfel, să ieşim din energiile fosile”, a declarat joi, la Paris, la Forumul Zero Carbon, primarul capitalei franceze.

Însă pare dificil să se facă o apropiere între cele două Războaie Mondiale şi războaiele din Balcani, din Algeria sau din Indonezia ori din Orinetul Mijlociu şi, mai larg, între marea majoritate a conflictelor din secolele al XX-lea şi al XXI-lea şi simpla voină de însuşire a cărbunelui, petrolului sau gazelor naturale ale vecinilor, scrie ziarul francez.

Este dificil, de asemenea, de imaginat că Vladimir Putin este motivat numai de zăcămintele ucrainene – destul de mici în comparaţie cu cele ruseşti.

Anne Hidalgo a susţinut aproape acelaşi discurs, în urmă cu câteva zile, la alt forum, la Bruxelles, aşezată lângă fratele primarului Kievului, Vladimir Klociko.

”Cred că Ucraina, la fel ca ţările noastre, trebuie să abandoneze energia fosilă, pentru că vedeţi că toate războaiele din secolul nostru sunt provocate de tensiuni în centrul cărora se află energia fosilă”, a sfătuit ea, părând complet ruptă de realitatea Războiului rus din Ucraina.

Ea l-a sfătuit, în aceeaşi discuţie, pe fostul campion al lumii la box să profite de viitoarea reconstrucţie a capitalei ucrainene pentru a ”trece de la maşină la bicicletă”.

”Este foarte interesant, pentru că acesta este un nou model (…). Putem coopera, cu experienţele noastre, dar şi cu forţele noastre”, a declarat ea în engleză.

Stoic, Vladimir Kliciko nu a negat existenţa unor ”provocări importante” la adresa planetei, dar a amintit esenţialul – ”trebuie ca mai întâi să terminăm războiul”.