Prințul Nicolae, nepotul Regelui Mihai I, a devenit tată. Are o nouă moștenitoare!

Fericita veste a fost dată chiar de fostul principe, pe numele său Nicholas Medforth Mills, pe contul său de Instagram.

„Sunt foarte bucuros să vă anunț nașterea fiicei mele, Maria-Alexandra, pe 7 noiembrie 2020, ora 20:05. Fericitul eveniment a avut loc la Spitalul Polizu din București. Soția mea, Alina-Maria și fetița noastră sunt perfect sănătoase. Trăim un moment cu totul special în familia noastră și, în emoțiile acestor clipe, mullțumim cu recunoștință pentru sprijinul și entuziasmul deosebit al românilor. Gânduri de aleasă prețuire pentru dăruirea personalului medical, în aceste vremuri dificile. Așa să ne ajute Dumnezeu! este anunțul postat de Nicolae al României. Acesta le-a adus aminte urmăritorilor săi din mediul online că astăzi își serbează ziua de nume. „Regele Mihai, bunicul meu, ne ocrotește iar eu sunt mândru că port mai departe numele lui”

CRBL și-a luat familia și s-a mutat în Spania. Definitiv! ”Mi-am luat toate lucrurile cu mine”

Lui Nicholas Medforth Mills, fost principe al României  exclus din succesiunea la Coroana României, era al treilea moștenitor al tronului, după Principesa Margareta și Principesa Elena.

”În urma insistențelor mele de a face testul privind stabilirea paternității presupusului meu copil, doamna Nicoleta Cîrjan a acceptat realizarea acestuia. Rezultatul a fost pozitiv, reiesind ca sunt tatăl copilului ei. Având în vedere contextul în care acest copil a venit pe lume, faptul că nu am avut o relație cu mama acestuia, mi-am asumat responsabilitatea legala fața de acesta. Din rațiuni care țin de protejarea intereselor superioare ale copilului, consider ca orice aspect legat de viata acestuia este de natura strict privata. Din dorința expresa de a proteja copilul și pentru a nu-l supune niciunui risc mediatic sau de bullying am decis să incetez orice alte comentarii pe marginea acestui subiect”, a fost momentul recunoscut public chiar de Nicolae care i-a atras retragerea titlului de ”Principe al României” și  calificativul de Alteță Regală.

Andreea Berecleanu, noua vedetă Prima TV! Prezentatoarea s-a despărțit de a Antena 1 după 17 ani

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed