Proiecte de peste 68 mil euro, finanţate prin programul de cooperare dintre România şi Ungaria

0

Din totalul celor 53 de proiecte selectate, 26 de proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 36 milioane de euro, au fost aprobate în cadrul Axei Prioritare 1, destinate dezvoltării infrastructurii transfrontaliere (în primul rând pentru construcţia sau reconstrucţia de drumuri şi piste de biciclete care conduc sau traversează frontiera; protecţia valorilor naturale comune; managementul apelor şi al deşeurilor). Celelalte 27 de proiecte, aprobate în cadrul Axei Prioritare 2, cu o valoare de 32 milioane de euro, sunt orientate înspre întărirea cooperării în diferite domenii de activitate, cum ar fi dezvoltarea comună a infrastructurii de afaceri, a celei turistice, de cercetare şi de sănătate.

 

Cel de-al cincilea apel de propuneri de proiecte, adresat iniţiativelor de dezvoltare a infrastructurii a fost lansat la data de 29 august 2011, cu un buget asigurat din Fondul European de Dezvoltare Regională de aproximativ 51,4 milioane de euro. Cele 201 aplicaţii depuse pană la data limită, la 31 ianuarie 2012, au solicitat un buget de aproximativ cinci ori mai mare decât cel disponibil.

 

Datorită calităţii bune a proiectelor evaluate, Comitetul Comun de Selecţie a decis utilizarea completă a fondurilor rămase disponibile prin Program în cadrul perioadei de programare 2007-2013, astfel încât să poată fi finanţate 53 de proiecte.

 

Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 este destinat dezvoltării sustenabile a regiunii transfrontaliere, vizând nevoi care nu sunt delimitate de frontierele de stat, regăsindu-se pe ambele laturi ale graniţei, şi care necesită o abordare comună şi soluţii inovative.

 

Până în prezent, prin Programul HURO au fost contractate aproape 400 de proiecte, care beneficiază de aproximativ 150 de milioane Euro din fonduri europene.

 

Cooperarea teritorială, şi implicit cea transfrontalieră, este un domeniu de interes, cu importanţă crescută, şi în perioada 2014 – 2020. Cele două state au iniţiat deja activităţi pentru viitorul program. Ungaria şi România, au convenit ca pregătirea şi planificarea programului de cooperare transfrontalieră pentru următoarea perioadă bugetară de şapte ani, 2014-2020, să se desfăşoare sub coordonarea ministerelor de resort din cele două ţări, cu implicarea activă a reprezentanţilor regiunilor relevante, pentru a construi strategia de creştere EU2020.