Proiectul Roşia Montană, adus în discuţie în sesiunea PE de la Strasbourg

‘Pe 5 mai anul trecut, Parlamentul European a adoptat o poziţie cu o majoritate largă de voturi pentru a pune în aplicare interzicerea tehnologiilor de minerit cu cianuri, iar UE nu a reuşit să pună în aplicare poziţia Parlamentului. Între timp, în România există un proiect de minerit susţinut şi promovat politic care este o ameninţare la adresa mediului. Este un dezastru de mediu’, a declarat Laslo Tokes, în prima zi a sesiunii plenare a PE de la Strasbourg.

Subliniind că ‘dezastrul nuclear de la Fukushima ne arată foarte clar că nu trebuie să ne jucăm cu focul’, vicepreşedintele PE a făcut ‘un apel la colegii români şi maghiari să apere bazinul Carpaţilor’. El i-a solicitat de asemenea ajutorul preşedintelui PE Jerzy Buzek pentru a pune în aplicare ‘poziţia PE în ceea ce priveşte interzicerea mineritului cu cianuri’.

Europarlamentarul social-democrat Cătălin Ivan a reamintit, de asemenea, că, ‘în 2010, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie cu o majoritate covârşitoare de 488 de voturi pentru interzicerea cianurilor în minerit’.  Citește mai mult pe www.agerpres.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed