Promovarea produselor românești și plafonarea adaosului comercial la alimente au fost principalele subiecte discutate, vineri, de premierul Ilie Bolojan cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România.
Promovarea producătorilor români, sprijinită de marile lanțuri de magazine
„În cadrul discuțiilor, reprezentanții retailerilor au menționat faptul că, principial, nu sunt de acord cu intervenția statului în economie, inclusiv prin plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare, însă ținând cont de situația actuală se vor conforma deciziei Guvernului în această privință", se arată într-un comunicat remis de Executiv.
Pe agenda consultărilor s-a aflat și promovarea produselor românești, atât în magazinele din țară, cât și în cele din străinătate. Bolojan a declarat că vor fi elaborate politici publice de susținere a producătorilor români.
„Reprezentanții retailerilor și-au arătat disponibilitatea de a contribui la promovarea producătorilor români pe piețele externe, în condiții de competitivitate și au subliniat necesitatea creșterii producției interne de produse alimentare. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că în colaborare cu mediul de afaceri vor fi elaborate politici publice de susținere a producătorilor români. De asemenea, prim-ministrul a mulțumit retailerilor pentru proiectele de investiții și pentru contribuția adusă la crearea locurilor de muncă și dezvoltarea economiei", a transmis Guvernul.






