PSD i-a găsit Olguței Vasilescu 3 JOBURI, după ce Klaus Iohannis a refuzat-o de 4 ori

0

 

Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat să o numească ministru al Transporturilor şi ulterior al Dezvoltării Regionale, dar Viorica Dăncilă a recompensat-o. Liviu Dragnea a ţinut să spună că Olguța Vasilescu a cerut această funcţie de la premier, dar i-a promis că o va numi şi purtător de cuvânt la partid.

 

La aproape 4 luni de când a părăsit fotoliul de ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu şi-a făcut luni apariţia la Guvern, alături de Viorica Dăncilă. S-a întâmplat la nici o jumătate de zi după ce şeful său de partid anunţase că: ″i-a cerut doamnei prim-ministru să accepte să fie consilier onorific al primului-ministru pe infrastructură″.

 

După declaraţia lui Liviu Dragnea, Olguța Vasilescu a venit cu precizări: “Premierul a dorit să colaborăm în continuare, eu am zis să fiu consilier pe infrastructură”.

 

La noul său loc de muncă de la Palatul Victoria, Lia Olguta Vasilescu spune că se va ocupa de supravegherea lucrărilor de infrastructură. Fostul ministru, actual consilier, face şi o primă promisiune, aceea că se va implica personal în realizarea drumurilor expres Pitesti-Craiova şi Craiova Targu-Jiu.

 

mai multe, pe ProTV