PSD s-a răzgândit: Condamnații pentru corupție și recidiviștii, excluși de la posiblitatea detenției la domiciliu sau de weekend

0

„Opinia publică nu dorește așa ceva. Nu este vorba de nicio presiune și orice e trecut într-o lege este legal. Constatând că o astfel de măsură nu este acceptată de opinia publică, ții cont de opinia publică”, a declarat președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, Eugen Nicolicea.

 

 

Miercuri deputaţii din Comisia juridică au revenit asupra amendamentelor adoptate în şedinţa precedentă la proiectul privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, stabilind că persoanele condamnate pentru fapte de corupţie – luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, dar şi cele aflate în stare de recidivă – nu pot beneficia de aceste măsuri, precum detenţia la domiciliu sau în zilele de sâmbătă şi duminică.

 

 

Potrivit amendamentelor adoptate de Comisia juridică, măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse de judecătorul de supraveghere a executării pedepsei, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar. Astfel, judecătorul de supraveghere a executării pedepsei poate dispune una dintre măsurile alternative pentru persoanele condamnate, care au efectuat fracţia de 1/5 din pedeapsă necesară pentru luarea în discuţie a regimului de detenţie, membrii comisiei urmând să decidă săptămâna viitoare dacă este vorba de persoane condamnate la pedepse până la 5 ani sau până la 3 ori 4 ani.

 

 

Potrivit proiectului, măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt executarea la domiciliu a pedepsei, executarea fracţionată a pedepsei privative de libertate în timpul săptămânii la domiciliu şi în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat pentru această măsură de executare, precum şi executarea pedepsei în regim mixt, la domiciliu, cu prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii în echivalent.